Glavan
Максим Андреев, NewsMaker

„Adio, PDM”. Ruxanda Glavan a anunțat că se alătură grupului Pro Moldova

Deputata Ruxanda Glavan, ajunsă în parlament pe listele Partidului Democrat din Moldova, a anunțat vineri, 1 mai, că părăsește formațiunea și se alătură grupului politic Pro Moldova. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Sănătății a menționat că „unii folosesc puterea strict pentru interese”, lucruri incompatibile cu valorile în care credea.

„Încă pe vremea când eram la Ministerul Sănătății am avut suspiciunea că încurc unor interese ascunse, inclusiv în unele așa-zise reforme care mi se impuneau. Eu nu credeam în oportunitatea acelor reforme, cel puțin nu în varianta și termenii pe care mi le impunea Guvernul și consilierii din umbră. Timpul a arătat că am avut dreptate. M-am opus deschis și vehement la toate ședințele partidului când se discuta reforma în medicina primară, în sănătate publică, iar ca răspuns mi s-a cerut urgentarea reformei spitalicești. Nimănui nu-i ardea de această reformă, au vrut doar să creeze un pretext public manipulant „că pregătim închiderea spitalelor”, forțând în cele din urmă plecarea mea din funcția de ministru”, a dezvăluit Ruxanda Glavan.

Deputata s-a referit și la „resetarea Partidului Democrat”.

„Bunica mea avea o vorbă – „lut cu pleavă”! Așa și resetarea Partidului Democrat din luna februarie. A fost o încercare disperată de a liniști spiritele și de a rămâne „măcar oleacă” deasupra apei. Apoi „măcar încă oleacă” la guvernare. Credeam că sunt intenții bune în declarațiile publice despre păstrarea cursului pro-european, despre democrație internă și condamnarea metodelor subversive de a face politică. Dar acțiunile care au urmat au demonstrat contrariul. Un fel de „fapte, nu vorbe”! Jocuri noi după reguli vechi: câțiva oameni decid, restul subsemnează și nu pun întrebări. Cel puțin așa am simțit-o eu. Niciun gram de coloană vertebrală REALĂ a partidului în raport cu partenerii de coaliție. Doar ofticări de ochii lumii!”, a scris Glavan.

Fostul ministru al Sănătății a mai adăugat că pandemia de coronavirus a fost „ultima picătură”. Aceasta a criticat felul cum a fost gestionată situația.

„Am avut tangență mulți ani cu domeniul medical, atât în funcții publice, cât și în cadrul partidului. În pofida acestui lucru, de la declararea stării de urgență, n-au binevoit să-mi ceară ajutorul, opinia, expertiza, sfatul, deși partidul “este la guvernare într-o alianță”. Le-au făcut pe toate de capul lor și adesea – anapoda: statistici în loc de strategie și plan de acțiuni, aprobarea tardivă a protocoalelor, remanierea absurdă de la SCR, infectări masive ale colaboratorilor din sănătate, acuzații că medicii nu pot folosi echipamentele de protecție, în timp ce ele lipseau, de rând cu instruirile adecvate; promisiuni deșarte despre indemnizații tuturor celor infectați sau testări ale cadrelor medicale etc. Acum vine anunțul despre relaxare în timp ce numărul de îmbolnăviri crește. O decizie pe care o critică însuși omul promovat de ei la șefia ANSP”, a scris aceasta.

La final, Ruxanda Glavan a anunțat că se va alătura „foștilor colegi” din grupul Pro Moldova.

„Mă retrag din partid și părăsesc fracțiunea parlamentară. Sunt conștientă că pentru a putea obține ceva concret în Parlament este nevoie de susținerea unei echipe, de aceea am decis că îmi voi continua activitatea alături de foștii colegi, care au constituit grupul parlamentar Pro Moldova. Le urez mult curaj colegilor deputați, încă rămași în PD, care știu cu certitudine că simt și gândesc la fel ca mine”, a conchis aceasta.

https://www.facebook.com/GlavanRuxanda/photos/a.106844073002390/1129738474046273/?type=3&theater

Prin urmare, după decizia luată de Ruxanda Glavan, fracțiunea parlamentară a PDM a rămas cu 21 de deputați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: