Adunarea Populară a Găgăuziei insistă să își organizeze singură alegerile și să numească șefii structurilor de forță. Deputații cer CC să respingă sesizarea Ministerului Justiției

Adunarea Populară a Găgăuziei a respins, în cadrul unei ședințe extraordinare din 29 aprilie, sesizarea ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, adresată Curții Constituționale în privința unor prevederi din legea privind statutul Găgăuziei, inclusiv norma care permite Adunării Populare să aprobe componența organului electoral regional. Autoritățile susțin că aceasta creează un „dualism instituțional”. Deputații consideră că ministrul încearcă să folosească instanța pentru a lipsi autonomia de competențe pe care Chișinăul nu le poate retrage prin Parlament, și cer CC să respingă cererea fără a o examina pe fond. 20 din 21 de deputați prezenți au votat pentru această poziție, potrivit Nokta.md.

În aviz, deputații cer Curții Constituționale să respingă sesizarea fără examinare pe fond, susținând că normele contestate corespund Constituției și modelului de autonomie stabilit în 1994. Aceștia afirmă că sesizarea „nu conține exemple concrete de încălcări și substituie evaluarea juridică cu argumente politice”.

Vicepreședintele Adunării Populare, Gheorghe Leici, a declarat că la elaborarea avizului au fost atrași constituționaliști cunoscuți, iar toți au ajuns la aceeași concluzie.

„Toate propunerile pe care le înaintează în fața CC nu doar că golesc de conținut esența autonomiei, ci neagă însăși teza posibilității existenței autonomiei în țara noastră cu acele competențe care au fost stabilite în 1994″, a declarat Leici.

Deputații susțin, totodată, că ministrul Justiției încearcă să folosească instanța judecătorească pentru a lipsi Găgăuzia de competențe pe care Chișinăul nu le poate retrage prin Parlament, unde ar fi necesară o majoritate calificată de două treimi din voturi.

„Cererea ministrului justiției este absolut inconsistentă și inacceptabilă”, a adăugat Leici.

În aceeași ședință, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, aflată în Penitenciarul nr. 13, a transmis un apel membrilor Comitetului Executiv al autonomiei. Documentul a fost citit de un deputat. În adresare, ea a declarat că există presiuni din partea autorităților centrale și tentative de a influența procesele electorale din Găgăuzia.

Astăzi sunt din nou nevoită să vorbesc despre principalul lucru — despre presiunea fără precedent asupra autonomiei noastre și încercările autorităților centrale de a prelua controlul total asupra proceselor electorale din Găgăuzia”, se arată în apel.

Guțul a declarat că Chișinăul încearcă „să limiteze autonomia politică a regiunii”.

Astăzi ne confruntăm cu o situație în care Chișinăul deja atentează deschis la ceea ce este cel mai important — la subiectivitatea politică a Găgăuziei. (…) Ni se încearcă a ni se demonstra că găgăuzii nu mai trebuie să-și aleagă în mod independent bașcanul și Adunarea Populară. Se încearcă să fim convinși că acest drept poate fi transferat autorităților centrale”, a scris ea.

Apelul a fost transmis din Penitenciarul nr. 13 prin intermediul avocaților. Nu este primul apel al Evgheniei Guțul din detenție.

***

Criza electorală din Găgăuzia durează de peste un an. Mandatul actualei Adunări Populare a expirat, iar alegerile au fost reprogramate de mai multe ori din cauza disputei juridice privind denumirea organului electoral regional — legea autonomiei folosește noțiunea de „Comisie Electorală Centrală”, în timp ce Codul electoral național operează cu termenul „Consiliu Electoral Central”.

Pe 9 martie, ministrul Vladislav Cojuhari a sesizat Curtea Constituțională, solicitând verificarea constituționalității unor prevederi din Legea privind statutul special al Găgăuziei, din Legea privind activitatea poliției și din Codul electoral. Pe 3 și 7 aprilie, Curtea de Apel Cahul a suspendat deciziile Adunării Populare privind organizarea alegerilor pe 21 iunie. Pe 9 aprilie, Adunarea Populară a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție. Adunarea Populară are termen până pe 4 mai să transmită Curții Constituționale poziția sa oficială.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

„Afirmații false”. Reacția IGP după acuzațiile consilierului MAN reținut pentru escrocherie la adresa șefului INI

Inspectoratul General de Poliție (IGP) respinge acuzațiile lansate de consilierul municipal din partea MAN, Ion Onța, care susține că dosarul penal în care este vizat pentru presupuse fapte de escrocherie ar fi fost fabricat la comanda șefului Inspectoratului Național de Investigații (INI), Arcadie Catlabuga. Într-un comunicat publicat pe 1 august, IGP a calificat afirmațiile drept „false” și „defăimătoare” și a anunțat că șeful INI a depus o sesizare la Procuratură.

Inspectoratul General de Poliție a spus că afirmațiile consilierului municipal ar fi „încercări de a deturna atenția publică” de la faptele investigate în dosarul penal.

Șeful Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, a infirmat deja public existența oricărei legături cu consilierul municipal Ion Onța, vizat într-o cauză penală. Ultimul continuă să promoveze în spațiul public afirmații false și defăimătoare la adresa ofițerului. Considerăm că învinuitul lansează atacuri la persoană și face acuzații neprobate în timp ce este investigat, cu scopul de a face presiuni asupra anchetei ce îl vizează”, a menționat IGP.

Instituția a subliniat că, potrivit Codului de procedură penală, ofițerii de urmărire penală, ofițerii de investigație și procurorii își desfășoară activitatea independent, iar deciziile procesuale sunt luate în baza probelor și a legii. „Eventualele nemulțumiri privind acțiunile procesuale urmează să fie adresate exclusiv pe căile prevăzute de lege, iar lansarea în spațiul public a unor acuzații lipsite de probe nu poate substitui mecanismele legale de contestare și riscă să inducă în eroare opinia publică”, a adăugat IGP.

Totodată, IGP a declarat că își susține angajații și că va utiliza toate căile legale pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a acestora. Totodată, Arcadie Catlabuga își rezervă dreptul de a se adresa în instanță, dacă afirmațiile făcute la adresa sa nu vor fi dezmințite.

Amintim că disputa dintre Ion Onța și Arcadie Catlabuga a început după reținerea consilierului MAN, pe 14 iulie. Onța este cercetat penal pentru că, potrivit oamenilor legii, ar fi înșelat doi investitori cu peste 155 de mii de euro, promițându-le câștiguri de 20% din investiții în proiecte imobiliare care s-ar fi dovedit fictive. Ulterior, acesta a fost plasat în arest la domiciliu.

Pe 29 iulie, după ședința de judecată în care instanța a decis menținerea măsurii preventive, Onța a declarat că dosarul ar fi fost „fabricat la comandă” de Catlabuga și finul acestuia, Sergiu Rău. El a susținut că cele două persoane care au depus plângeri împotriva lui sunt foștii săi colegi și că aceștia ar fi fost condiționați să facă acest lucru. Totodată, Onța a spus că, cu două săptămâni înainte de reținerea sa, Rău i-ar fi propus să „soluționeze întrebarea”. Catlabuga a respins acuzațiile, spunând că nu îl cunoaște pe Onța și că nici el, nici membrii familiei sale nu au avut vreodată „relații sau tangențe cu acesta”. 

Pe 31 iulie, Ion Onța a publicat o înregistrare audio în care este amenințat cu răfuiala fizică de o persoană despre care susține că ar fi Sergiu Rău. Consilierul municipal a spus că Rău ar fi „un intermediar” între el și Arcadie Catlabuga. Ulterior, deputata Blocului „Alternativa” și membra MAN, Olga Ursu, a cerut ca șeful INI să vină în Parlament pentru a da explicații. În reacție, Catlabuga a declarat că noile învinuire ale lui Onța „nu corespund realității”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: