cotidianul.md

Aeroportul Internațional Chișinău își reia activitatea, începând cu 15 iunie. Pasagerii vor fi obligați să respecte mai multe reguli

Aeroportul Internațional Chișinău își reia activitatea, începând de luni, 15 iunie. În acest sens, administrația aeroportului îndemnă cetățenii să respecte mai multe reguli în vederea prevenirii răspândirii infecției COVID-19. Nerespectarea condițiilor poate duce la refuzul îmbarcării la bord.

Astfel, în momentul sosirii la aeroport, persoanele trebuie să se asigure că au echipament individual de protecție (măști medicale, soluții dezinfectante), întrucât în terminalul aeroportului vor fi admiși doar pasagerii, care poartă măști de protecție. Purtarea măștilor de protecție devine obligatorie pentru toți pasagerii și persoanele din incinta aeroportului, din momentul în care intră în clădirea aeroportului până la părăsirea clădirii terminale a aeroportului de destinație.

Iată care sunt alte reguli pe care pasagerii trebuie să le respecte:

– Măștile ar trebui înlocuite, de obicei, după ce au fost folosite timp de 4 ore. Pasagerii trebuie să se asigure cu o aprovizionare suficientă de măști pe toată durata călătoriei (în incinta aeroportului sunt disponibile măști în vânzare la farmacia din terminal și la distribuitoarele automate pentru măști);

– Respectați distanțarea socială (1,5 – 2 metri), respectați marcajele speciale și barierele fizice pentru asigurarea distanței corespunzătoare;

– Pasagerii vor fi supuși controlului temperaturii corporale, iar persoanele cu o temperatură corporală de peste 38 de grade Celsius nu vor fi admise în clădirea terminalului de pasageri;

– Spălați-vă regulat pe mâini timp, cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun și folosiți, de asemenea, un produs de igienizare pe bază de alcool;

– Când strănutați sau tușiți, acoperiți gura și nasul cu un țesut sau în pliul cotului;

– Limitați contactul direct cu suprafețe și oameni;

– Pe perimetrul clădirii terminalului de pasageri din aeroport vor fi amenajate urne fără contact pentru măștile folosite, asigurați-vă că ați făcut cunoștință cu regulile privind eliminarea în condiții de siguranță a echipamentului individual de protecție.

– Doar pasagerii care au zboruri vor avea acces în terminalul aeroportului la sosire și plecare. Excepție sunt persoanele care însoțesc un pasager care are nevoie de asistență, persoane cu mobilitate redusă sau minori neînsoțiți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: