Alaiba și-a certat colegii deputați care folosesc liftul și nu economisesc lumina: „La unul am strigat: RUȘINE!”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba informează că Parlamentul a economisit cu 30,3% la consumul de energie electrică datorită faptului că deputații au respectat cu strictețe toate regulile impuse.

Potrivit deputatului, la Parlament sunt scoase din priză toate gadgeturile, iar angajații nu includ deloc lumina artificială.

„Totul, absolut tot este scos din priză. Orice gadget – mare sau mic. Este regulă. Nici o lampă nu e inclusă. Niciodată. Lumina zilei e diferită de lampele electrice, dar e suficientă. Dacă văd vreo lampă inclusă, uneori mai fac un skandal și o deconectez. Alteori nu mai fac. Depinde de om”, a scris Alaiba.

Totodată, acesta mai scrie că și-a certat colegii care folosesc liftul și nu economisesc electricitatea.

„Liftul. Este absolut exclus. În ultima lună probabil am luat liftul de 3 ori. Am apostrofat câțiva colegi care au îndrăznit să ia liftul. La unul am strigat „RUȘINE”. Nu s-a supărat nimeni, că deja îmi știu comportamentul pe alocuri prea extrovert.

Liftul e dușmanul. E cel mai masiv motor electric pe care-l folosiți în timpul zilei. Renunând la lift îți poți reduce semnificativ consumul de electricitate. Și mai faci și puțin sport. Win-win”, a adăugat el.

Amintim că datorită măsurilor de folosire cât mai rațională a resurselor energetice, consumul pentru luna octombrie în clădirea Parlamentului a scăzut cu peste 32 000 kW.

Pe 1 noiembrie, și reprezentanții Guvernului au declarat că au economisit energia electrică. Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova a anunțat că, în octombrie, datorită reducerii consumului de curent în toate instituțiile guvernamentale, costurile la achitarea facturilor lunare pentru energia electrică au fost micșorate cu 23%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova/imagine simbol

Cine va urca pe scena din PMAN pe 27 august, de Ziua Independenței: lista artiștilor

Pe 27 august, când Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău va avea loc un concert, la care vor evolua mai mulți artiști autohtoni.

Concertul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 18:00. Astfel, pe scena din PMAN vor evolua:

  • Satoshi
  • Alternosfera
  • Lupii lui Calancea
  • Magnat & Feoctist
  • Zdob și Zdub
  • Vali Boghean
  • Vasile Advahov și cei doi fii Lucian și Daniel;
  • Aliona Moon
  • DARA
  • Cristofor Aldea-Teodorovici
  • Cristina Scarlat
  • Akord
  • Tania Turtureanu
  • Cătălin Josan
  • Catharsis
  • Natalia Barbu
  • Pasha Parfeni
  • Anatol Mîrzenco
  • Nelly Ciobanu
  • Gheorghe Țopa
  • Orchestra „Fluieraș”
  • Lana Carauș
  • Adriana Babin
  • Ileana
  • Trupa de dans Raush
  • Sergiu Garabajii
  • Marina Dobrescu
  • Ansamblul „Joc”

Înainte de concert, începând cu ora 16:30, în PMAN va avea loc o paradă militară, la care vor participa peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante. Totodată, vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

Menționăm că, cu ocazia Zilei Independenței, în a doua parte a zilei de 27 august, la Chișinău vor ajunge președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan. Cei doi, împreună cu Maia Sandu, vor participa la parada militară din PMAN.

După ora 21:00, Maia Sandu, Vladimir Zelenski și Nicușor Dan vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: