Ion Bulgac

„Am apelat la toate instrumentele pe care le avem”. Reacția CUB, după ce Igor Munteanu a fost exclus din cursa prezidențială

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) reacționează după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins înregistrarea candidaturii lui Igor Munteanu la alegerile prezidențiale. Ion Bulgac, vicepreședintele formațiunii, denunță un abuz al autorităților, subliniind că decizia CEC este o încercare de a scoate din cursă un candidat incomod.

„Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a reușit să strângă semnăturile necesare pentru ca Igor Munteanu să fie înregistrat în cursă. Am făcut-o fără a plăti bani și am colectat personal fiecare semnătură. (…). Am apelat la toate instrumentele pe care le avem pentru a ne apăra dreptul de a face politică și de a apărea în fața oamenilor cu o candidatură decentă și o opțiune serioasă, dar, dacă nu vom avea ocazia să o facem, asta va fi ultima dovadă că acest regim politic nu este cu nimic diferit de cel pe care l-au «dat jos»”, a reacționat Ion Bulgac.

Comisia Electorală Centrală a respins, pe 24 septembrie, cererea lui Igor Munteanu de înregistrare la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Motivul este că după invalidarea semnăturilor neconforme în susținerea lui la scrutinul prezidențial numărul acestora s-a redus sub pragul minim – 15 000 – pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral.

Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor avea loc în data de 20 octombrie. Concomitent se va desfășura referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: