„Am fost admisă la Sorbona”. Trei liceeni cu 10 pe linie au dezvăluit succesul examenelor de BAC

Cum să susții examenele de bacalaureat cu 10 pe linie și să fii admis la universitatea la care visai? Am aflat răspunsul de la trei absolvenți de liceu din Chișinău și Bălți. În total, 49 de liceeni au susținut în acest an BAC-ul cu 10 pe linie.

Inesa Vexler

Liceul Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă”, Bălți

Am 17 ani și sunt originară din satul Țaul, raionul Dondușeni. Am absolvit liceul cu specializarea „muzică”, însă am fost bună atât la materiile cu profil umanitar, cât și la cel real. Întotdeauna am participat la olimpiadele școlare, raionale și republicane. În clasa a 12-a am ocupat locul trei la olimpiada la limba și literatura română și locul patru la olimpiada republicană la limba franceză.

Însă dragostea mea este muzica. Cânt de la 5 ani, am absolvit școala muzicală, specialitatea „Fortepiano”. Am învățat singură să cânt la chitară, fulier și caval.

Инеса Викслер, фото: личный архив

Nu am avut mari emoții la BAC. Am fost scutită de examenul la limba și literatura română și de cel la limba franceză, întrucât dețin o diplomă DELF B2.

La restul examenelor mi-a făcut plăcere să particip, am fost inspirată, nu am perceput testul drept o provocare. Dimpotrivă – ca pe o experiență interesantă.

Cu toate acestea, atunci când am aflat rezultatele, am fost plăcut surprinsă, chiar am sărit de bucurie, râdeam și plângeam în același timp. I-am telefonat pe cei apropiați. Undeva în adâncul sufletului știam că voi lua doar note de 10. Eram conștientă că am cunoștințele necesare pentru asta.

Consider că poți să le reușești pe toate, dacă există pasiune și dorință. Am avut oferte de la mai multe universități, însă am ales Universitatea Sorbona din Paris, facultatea Muzică și Muzicologie.

Lina Boicu

Liceul Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă”, Bălți

În liceu, materiile mele preferate au fost biologia, chimia și matematica. Din copilărie sunt îndrăgostită de limba engleză. Toți anii de școală am fost eminentă.

În afară de studii, am și hobby-uri, dar și timp liber. Mulți mă întreabă: „Probabil stai toată ziua acasă cu cartea în mână”. Nu-i așa, petrec timp cu prietenii, cu familia, mă uit la filme, citesc cărți. Îmi plac în mod deosebit cărțile de știință, mai mult decât, de exemplu, cele fantastice sau belestristica. Fac sport. Nu e greu să fii eminent.

 

Лина Бойку, фото: личный архив

La BAC, cel mai mult mi-am făcut griji pentru examenul de limba și literatura română. În acest an a fost mai greu să te pregătești față de anii precedenți. M-am trezit la 5 dimineața și tot încercam să rețin versuri din poezii. Dar apoi m-am relaxat și nu mi-am mai făcut atâtea griji.

M-am pregătit intens pentru BAC, din martie am început. Însă în toți cei trei ani de liceu mi-am făcut zi de zi temele pentru acasă. Dacă studiem la liceu doar ceea ce ne place și începem pregătirea de BAC abia în clasa a 12-a, atunci va fi mult mai greu să obții rezultate bune la BAC. Cel mai bine este să te pregătești zi de zi câte puțin.

Sunt foarte mândră de faptul că am reușit să iau 10 pe linie la BAC. Eram sigură că voi avea note bune, însă oricum am fost bucuroasă. Cei mai fericiți au fost, însă, părinții mei, care se bucură chiar mai mult decât mine. Aceștia nu m-au forțat niciodată să îmi fac temele, îmi spuneau: „învață cât poți”. Însă eu sunt perfecționistă, trebuie să fac totul la cel mai înalt nivel.

Am fost admisă la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai, facultatea Relații Internaționale. Mă văd pe viitor în diplomație.

Cătălin-Petru Răcilă

Liceul Teoretic „Aristotel” din Chișinău

Sunt bucuros, sunt sigur de calea pe care am ales-o și sunt fericit că am reușit să obțin un asemenea rezultat la BAC. Acum scopul meu este să devin medic-stomatolog. Am fost admis la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Deși la liceu am învățat la profil umanitar, mi-a plăcut chimia și biologia – materii apropiate medicinii.

Nu e niciun secret în obținerea notelor de 10 pe linie la examene: trebuie să fii persistent și să înveți zilnic câte puțin, nu așa – o zi am învățat, două mă odihnesc.

Îmi amintesc dimineața când am aflat notele. Lângă mine era tata, iar eu pe rând mă uitam la rezultatele examenelor. Și când am ajuns la ultimul, am înțeles că am doar 10 și nu îmi venea să cred. Nici tatei nu-i venea să creadă, am fost foarte fericiți.

Кэтэлин-Петру Рэчилэ, фото: личный архив

Moldova este patria mea. Da, am fost admis la studii în altă țară, însă nu am plecat departe, este același popor, aceeași limbă, aceeași cultură. Și mă voi întoarce acasă, pentru că omul nu poate să trăiască mult timp departe de casa sa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: