FLYONE lansează orarul de zboruri pentru 2026 și cinci destinații noi: Malaga, Geneva, Bodrum, Heraklion și Tashkent

Compania aeriană FLYONE anunță cu entuziasm deschiderea vânzărilor pentru sezonul de vară 2026, odată cu publicarea noului orar de zbor. Pasagerii vor avea acces la o rețea extinsă ce include peste 40 de destinatii: 32 de destinații regulate, 7 destinații charter și 5 rute noi mult așteptate: Malaga (Spania), Geneva (Elveția), Tashkent (Uzbekistan), Bodrum (Turcia) și Heraklion (Grecia, Creta).

Noul program vine și cu o creștere semnificativă a frecvenței zborurilor zilnice spre destinații-cheie precum Istanbul, Paris, Dublin, Bologna și Tbilisi, asigurând mai multă flexibilitate și conectivitate pentru pasageri.

Pentru vacanțele estivale, FLYONE va continua să opereze curse charter către cele mai populare stațiuni: Palma de Mallorca, Sharm El Sheikh, Hurghada, Bodrum, Antalya, Heraklion și Tivat.

Zborurile vor fi operate cu ajutorul unei flote moderne formată din 11 aeronave de ultimă generație, bazate la Chișinău – o confirmare a angajamentului FLYONE de a investi în calitate, siguranță și dezvoltare locală.

Cu cea mai vastă rețea de rute din Republica Moldova, FLYONE își consolidează poziția de lider al pieței aviatice din țară.

„Deschiderea vânzărilor pentru sezonul de vară 2026 reflectă angajamentul nostru de a oferi pasagerilor cea mai mare rețea de zboruri din Republica Moldova – o reușită posibilă datorită flotei noastre moderne, din care 11 aeronave sunt deja bazate la Chișinău. Rețeaua acoperă atât destinații business, cât și de vacanță, iar recordul de peste 500 mii de pasageri transportați în luna august ne oferă un impuls puternic și încredere în planurile noastre de dezvoltare”, a declarat Mircea Maleca, Director General FLYONE.

Biletele sunt disponibile pentru rezervare pe www.flyone.eu,  în aplicația mobilă FLYONE și prin agențiile partenere autorizate.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) a fost lansată în 2016 și a devenit cea mai mare companie aeriană din Moldova. FLYONE ARMENIA a fost lansată în 2021 și a devenit compania aeriană nr. 1 din Armenia în 2022.
În 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În 2023, compania a reînnoit certificarea IOSA – cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional – și a atins 2 milioane de pasageri, lansând 14 rute noi și extinzând flota cu 3 aeronave.
În 2024, FLYONE a lansat două noi destinații: Praga și Manchester, răspunzând cererii în creștere și atingând un record de 2,4 milioane de pasageri.

FLYONE este cea mai dinamică companie aeriană din Republica Moldova, cu o rețea de destinații în continuă extindere și o flotă modernizată. Printre cele 41 de zboruri regulate și charter, FLYONE leagă Chișinăul de destinații populare precum: Napoli, Stuttgart, Torino, Palma de Mallorca, Lyon, Bremen, Copenhaga, Alicante, Manchester, Praga, Dubai, Bologna, Roma, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial: www.flyone.eu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Vornicu – desemnat de PAS candidat la funcția de primar de Chișinău cu un an înainte de alegeri – își retrage candidatura: „Am ales familia”

Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, își retrage candidatura la funcția de primar al Chișinăului, la patru luni după ce a fost desemnat de organizația PAS din capitală. Într-o postare publicată în seara zilei de 12 octombrie, edilul spune că a luat decizia din motive personale, legate de familie. În anunțul care vine pe fondul speculațiilor că PAS ar dori să-l înlocuiască cu ministra Finanțelor, Victoria Belous, Vornicu respinge zvonurile despre eventuale dezacorduri în echipă.

„Îi mulțumesc domnului Președinte Grosu și echipei PAS pentru încrederea acordată atunci când m-au propus pentru a fi candidat la funcția de Primar de Chișinău. A fost o provocare foarte serioasă și am avut toată susținerea echipei de la Chișinău și a echipelor din suburbii să muncim, să lucrăm și să câștigăm. Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura”, a scris Vornicu pe rețele.

Edilul de Stăuceni susține că a decis să se retragă inclusiv „din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag”. Vornicu a respins public și zvonurile din ultimele zile privind un eventual dezacord în echipă. Acesta califică speculațiile drept „falsuri”.

„Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. Continuăm munca împreună! Voi sprijini candidatul PAS cu toată energia, pentru că avem datoria față de locuitori să le oferim un primar responsabil, serios, care servește doar interesele chișinăuienilor, și nu interese străine ascunse”, se mai arată în mesaj.

Amintim că, la mijlocul lunii iunie 2026, organizația municipală Chișinău a PAS l-a propus pe Alexandru Vornicu drept candidat la funcția de primar al capitalei pentru alegerile locale din 2027. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a precizat atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al partidului.

Vornicu, aflat la al doilea mandat de primar al Stăuceniului, a declarat ulterior că inițiativa a venit de la liderul PAS, Igor Grosu, iar desemnarea de către organizația municipală era doar o primă etapă a procesului intern de selectare.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, aflați în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

millerrussian.com

Ministerul Agriculturii, despre cererea fermierilor de a prelungi licențierea importurilor de cereale și oleaginoase: „Solicitarea trebuie examinată”

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit luni, 12 octombrie, cu o reacție la solicitarea Asociației „Forța Fermierilor” de a prelungi până cel puțin la 31 decembrie 2026 mecanismul de licențiere a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Reprezentanții instituției au declarat că înțeleg dificultățile cu care se confruntă agricultorii, dar au subliniat că orice măsură restrictivă trebuie să fie justificată din punct de vedere economic.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cunoaște preocupările exprimate de producătorii agricoli în legătură cu evoluția prețurilor la cereale și oleaginoase. Solicitarea privind prelungirea licențierii importurilor trebuie examinată în baza unor argumente economice și a datelor actualizate privind situația din sector. Ne interesează protejarea competitivității agriculturilor autohtone, dar orice măsură trebuie să fie justificată, proporțională și compatibilă cu angajamentele comerciale ale Republicii Moldova”, a transmis MAIA într-un comentariu pentru NewsMaker.

Amintim că, pe 12 octombrie, Asociația „Forța Fermierilor” a solicitat prelungirea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase cel puțin până la 31 decembrie 2026. Potrivit organizației, eliminarea acestuia după 31 octombrie ar putea pune în pericol producătorii agricoli mici și mijlocii din Republica Moldova, în condițiile în care exporturile de cereale din Ucraina sunt îngreunate, iar prețurile de achiziție în țara vecină sunt mai mici decât cele de pe piața moldovenească.

Скриншот

Ceban acuză autoritățile centrale că ar încerca să lase Chișinăul fără apă. Reacția PAS

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că debitul apei la stația de captare de la Vadul lui Vodă a ajuns la un nivel de trei ori mai mic decât necesarul critic. Edilul a acuzat autoritățile centrale că ar fi redus intenționat debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari, cu scopul de a lăsa capitala fără apă. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, îl acuză pe edil că provoacă panică în rândul locuitorilor și susține că Guvernul contribuie la asigurarea alimentării cu apă a municipiului.

Ion Ceban a declarat, într-o conferință de presă din 11 octombrie, că, sâmbătă, autoritățile centrale au anunțat că, timp de 24 de ore, debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari va fi redus cu 20 de tone pe secundă față de zilele precedente.

„Asta ar însemna de trei ori mai puțină apă decât necesarul critic. (…) Pe parcursul zilei de duminică am observat că nivelul este în ușoară scădere la stația de captare. (…) Pentru ziua de duminică nu ne-a informat nimeni că urmează să fie menținut acest debit scăzut. Ca să ne dăm seama că, de fapt, a fost și este în continuare o tentativă de a face tot posibilul ca municipiul Chișinău să rămână fără apă”, a spus edilul.

Ceban a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, că ar încerca să distragă atenția cetățenilor de la problemele legate de tarife, salarii și pensii.

Totodată, primarul a afirmat că autoritățile municipale au luat toate măsurile posibile pentru a preveni sistarea alimentării cu apă a capitalei.

„Noi am conectat primul inel de securitate, stația plutitoare și pompele care sunt acolo. Dar categoric nu acceptăm astfel de comportament, o astfel de atitudine față de orășeni”, a adăugat el.

Reacția PAS

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, l-a acuzat pe Ion Ceban că ar provoca panică în rândul locuitorilor capitalei, în loc să se ocupe de problemele sistemului municipal de alimentare cu apă.

„Primarul Ion Ceban sperie un milion de oameni în plină secetă, în loc să se ocupe de stația pe care o administrează chiar Primăria pe care o conduce de 7 ani. Chișinăuienii au nevoie acum de colaborare și de liniște, iar Guvernul oferă soluții de luni de zile în această perioadă de criză. Guvernul a trimis pompe și bani pentru a asigura cu apă locuitorii municipiului Chișinău, iar primarul Ceban răspunde cu acuzații și bagă frică în oameni”, a declarat Bejenari.

Reprezentantul PAS a invocat și pierderile de apă din rețeaua gestionată de întreprinderea municipală Apă-Canal Chișinău. Potrivit acestuia, pierderile depășesc 17 milioane de metri cubi de apă pe an, ceea ce reprezintă un sfert din cantitatea captată, conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Ion Ceban are tupeul să sperie oamenii și să mintă, în timp ce rețeaua Apă-Canal, întreprinderea Primăriei, are cele mai mari pierderi de apă în rețea: peste 17 milioane de metri cubi de apă pe an, un sfert din apa captată, potrivit ANRE”, a afirmat Bejenari.

Acesta a respins și afirmațiile primarului privind implicarea autorităților centrale în administrarea stației de captare de la Vadul lui Vodă. Bejenari a declarat că proiectul noii stații de captare și al stației de pompare, estimat la aproape jumătate de miliard de lei, este finanțat din surse guvernamentale, municipale și dintr-un grant oferit de Germania.

Potrivit reprezentantului PAS, Guvernul Republicii Moldova contribuie cu 152 de milioane de lei, Primăria Chișinău — cu 40 de milioane de lei, iar Guvernul Germaniei oferă un grant de 281 de milioane de lei.

„Chiar Ion Ceban scria pe 5 octombrie că lucrează la acest proiect „împreună cu Guvernul Republicii Moldova””, a adăugat Bejenari.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: