Cu ocazia zilei de 31 august, când este marcată Ziua Limbii Române, am stat de vorbă cu un american, o rusoaică, doi francezi, un indian și un neamț stabiliți în Republica Moldova. Am aflat cum au învățat româna, cât de greu le-a fost s-o însușească și ce cuvinte le plac cel mai mult.
Alexander Di Leonardo are 39 de ani. Este originar din München, Germania. Este căsătorit cu Ileana, e tatăl lui Albert, de patru ani și jumătate. Din ianuarie 2012 este administratorul filialei din Moldova a unei companii străine. A ajuns pentru prima oară aici în septembrie 2006 pentru a participa la o școală de vară.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
Nu mi-a fost greu să învăț româna. Am moștenit talentul pentru studierea limbilor străine de la tatăl meu, care era de origine siciliană. La liceu am învățat engleza, latina și franceza. După liceu am făcut serviciul civil alternativ în Franța. Am petrecut un an la Taize, un mic sătuc în Bourgogne, unde eram unul dintre cei 50 de voluntari care primeau și hrăneau vizitatorii. Voluntarii veneau din Germania, Italia, SUA, Franța, Brazilia, Indonezia, Filipine etc. Acolo am înțeles cât de mare, frumoasă și interesantă e lumea. La sfârșitul sejurului, am ales un program de studii europene focusat pe Europa de Sud-Est.
Începusem încă la Taize să învăț româna și să petrec cât mai mult timp posibil cu oaspeții din România. Ulterior am studiat doi ani la Münster/Germania și un an la Cluj-Napoca/România. Am absolvit sistemul universitar german și pe cel român. Cât timp m-am aflat la Cluj, aplicasem pentru un stagiu practic la ambasade si consulate germane din Europa de Sud-Est. Primisem confirmarea ambasadei germane din Chișinău pentru un stagiu practic de trei luni. Fiindcă mai avusem nouă luni până la începerea stagiului practic, am decis să scriu lucrarea mea de diplomă despre Politica Europeană de Vecinătate și Republica Moldova.
Provocarea adevărată este traducerea emoției. De exemplu – „hodină”
Când am ajuns la Chișinău, deja știam bine limba română, istoria și situația politică a țării. Din aceste motive și fiind o ambasada destul de mică, mi s-au încredințat mai multe proiecte interesante ale departamentului cultural și nu doar. Ambasadorii și restul echipei mă susțineau mult. Pentru că ambasada nu avea suficienți angajați la vremea respectivă, reușisem chiar să transform stagiul meu practic într-un contract local de muncă pentru șase luni consecutive. Într-un final, am trecut la fundația Konrad Adenauer care-și extinsese activitatea din România în Republica Moldova. Apoi m-am angajat ca asistent personal al directorului companiei Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. Faptul că știam din ce în ce mai bine limba română mi-a fost de mare folos și m-a ajutat să mă integrez foarte repede în societatea și sfera economică a Republicii Moldova.
Cât timp v-a luat să învățați româna?
Mai puțin de un an. Învăț cuvinte noi în fiecare zi. Între timp, am învățat și limba rusă. Eu consider că am doar de câștigat din asta. Cu cât mai multe limbi străine cunosc, cu atât mai bine!
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
În linii generale, mă descurc foarte bine în română. Vorbesc româna în fiecare zi cu soția (cu fiul meu vorbesc germana), cu vecinii și la birou. Una dintre puținele provocări reprezintă uneori pronunțarea 100% corectă a cuvintelor, de exemplu pâine, câine etc.
Există cuvinte care nu au traducere din română în limba dvs maternă?
Eu cred că din punct de vedere tehnic orice cuvânt poate fi tradus dintr-o limbă în alta. Consider că provocarea adevărată este traducerea emoției care stă în spatele sau la baza unui cuvânt. De exemplu, emoția cuvântului „hodină”.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Uneori, pe soția mea o amuză că folosesc unele „moldovenisme” haioase. Nu exclud faptul că asta e o metodă subconștientă a mea de a învăța și memoriza cuvinte noi.
Planificați să rămâneți în Moldova?
Eu și familia mea ne simțim foarte bine în Republica Moldova. Chiar aș zice că Moldova a devenit patria mea, iar eu am devenit unul din „ai voștri” în ultimii 15 ani. Îmi plac oamenii de aici, peisajele, mâncarea, vinul… Mă bucur că pot contribui la dezvoltarea țării prin faptele mele. Eu îmi doresc ca în țară să persiste pacea și înțelegerea reciprocă între etnii. Moldova, te iubesc!
Brian Fenoglio are 41 de ani și este din Iowa, SUA. Este scriitor, editor și programator. A venit în Republica Moldova pentru prima dată în 2007, în calitate de voluntar al Corpului Păcii. Timp de doi ani a predat limba engleză la un liceu din Orhei. În 2013, a revenit în Moldova pentru o nuntă. S-a îndrăgostit de o moldoveancă și peste un an s-a căsătorit. În 2015 s-a mutat înapoi în Moldova și locuiește acum la Orhei.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
Nu pot să spun că a fost greu să învăț limba română, dar nici nu pot să spun că a fost ușor. A trebuit să o învăț, pentru că sistemul folosit de Corpul Păcii presupune să stai cu o familie care nu vorbește deloc limba engleză.
Cât timp v-a luat s-o învățați?
Încă o învăț. Procesul acesta n-o să se termine niciodată. Dar după două luni – două luni și jumătate reușeam să mă descurc singur la magazin.
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
Cel mai ușor lucru pentru mine e vocabularul, fiindcă are la bază limba latină, la fel ca multe cuvinte în engleză. Cel mai greu pentru mine e să scriu corect, pentru că am învățat româna într-un proces oral și deseori pot să aud ceva greșit. De exemplu, prima dată când am auzit cuvântul „frumos” eu credeam că e „furmos” și îl scriam greșit. Așa am auzit.
Există cuvinte care nu au traducere din română în limba dvs maternă?
Bineînțeles că sunt niște cuvinte care nu se traduc. De exemplu, legate de anumite sărbători, cum ar fi „Mărțișor”, fiindcă nu avem în SUA așa ceva. Sau cuvântul „șmecher”, care are mai multe sensuri. Chiar dacă pot să traduc un cuvânt, uneori nu-i exact același sens pe care vreau să-l explic, chiar dacă e aproape.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Nu știu de ce, dar mie îmi place tare tare mult cuvântul „adânc”, poate fiindcă sună ca ceea ce semnifică.
Ce cuvinte vi se par ciudate sau dificil de pronunțat/ținut minte?
Sunt o mulțime de cuvinte pe care nu pot să le țin minte. Când am început să învăț româna, cuvântul „dumneavoastră” a fost foarte greu de pronunțat. Continuă să fie.
Planificați să rămâneți în Moldova?
Sigur că vreau să rămân în Moldova. Am o soție și un bebeluș de cinci luni. Mie îmi place aici în Moldova și sper că viitorul aici va fi frumos.
Maria Russchih are 21 de ani. Este studentă la USM, specialitatea Științe ale Educației, Limba Germană și Engleză. E absolventa programului FLEX (Future Leaders Exchange) care oferă anual elevilor din Moldova posibilitatea de a trăi cu o familie americană și de a studia într-o școală americană pentru un an academic – totul absolut gratuit. Lucrează la American Councils în calitate de Project Assistant, face meditații la limba engleză și uneori la română. S-a născut și a crescut la Vladivostok, Rusia. S-a mutat în Moldova când avea 11 ani. Atunci nu știa româna deloc, dar a învățat-o pas cu pas.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
Să învăț româna a fost mai dificil decât să învăț engleza sau germana, fiindcă sunt mult mai puține resurse (manuale, culegeri de teste etc.). Pe de altă parte, trăind în Moldova, o poți practica zilnic și este destul de ușor de găsit oportunități pentru a o practica.
Cât timp v-a luat s-o învățați?
Am venit în Moldova când eram în clasa a cincea. Am învățat la o școală cu predare în limba rusă. Dar la școala de muzică, fiind în clasa a șaptea, am învățat solfegiu, una dintre cele mai importante materii, în limba română, fiindcă nu erau suficienți elevi pentru a deschide o clasă cu predare în limba rusă. Deci, la începutul clasei a opta deja vorbeam româna cât de cât bine.
Ulterior, de patru ori am fost staff member la o școală de vară unde comunicam cu participanții și cu colegii în română. La serviciu comunic cu colegii și cu participanții programelor noastre atât în engleză, cât și în română. La universitate, de asemenea, cu unele colege sau profesoare conversez în română, cu altele în rusă, cum e mai comod pentru persoana cu care comunic. Bineînțeles că uneori comit greșeli gramaticale, dar cred că cel mai important lucru este că eu încerc să vorbesc cât de corect e posibil. Deci, limba română o învăț în continuare. Consider că nu există limită pentru perfecțiune, de aceea presupun că și peste zece ani voi continua procesul de învățare.
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
Cel mai ușor este de învățat timpul viitor, forma literară, fiindcă în acest caz, verbul se folosește la infinitiv, doar că se adaugă voi/vei/vor etc. și vorbești corect, ești bravo. Cel mai dificil este să înveți la perfecție conjugarea verbelor la celelalte timpuri.
Cel mai important lucru este că eu încerc să vorbesc cât de corect e posibil
Există cuvinte care nu au traducere din română în limba dvs maternă?
Da, desigur. De exemplu, cuvântul „dor”. Semnificația lui reprezintă mult mai mult decât „тоска” sau „печаль” în rusă.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Da. Cuvântul meu preferat este „hărnicie”. Chiar îmi place cum sună.
Ce cuvinte vi se par ciudate sau dificil de pronunțat/ținut minte?
Mereu încurc semnificația cuvintelor „cald” și „mapă”. În engleză există cuvinte similare pentru ambele („cold”, ceea ce înseamnă „frig” și „map”, ceea ce înseamnă „hartă”) și uneori, mai ales când vorbeam engleza și brusc schimbam limba conversației, îmi era destul de dificil să nu zic că este, de exemplu, foarte „cald”, în loc de „frig” afară în mijlocul lunii ianuarie.
Planificați să rămâneți în Moldova?
Absolvesc universitatea și apoi vedem. În acest moment încă nu am decis.
Anthony Mauger are 38 ani. Vine din Normandia, Franța și a ajuns în Moldova întâmplător. După ce a obținut diploma de inginer în Franța, a plecat în România să lucreze. Inițial la Misiunea Economică a Ambasadei Franței la București, după care și-a continuat activitatea în domeniile sale de specializare – apă, canalizare si energie, pentru că și-a dorit dintotdeauna să lucreze pentru protecția mediului. După șase ani, compania la care lucrează a deschis o filială în Moldova. De nouă ani muncește aici. A construit patru sisteme de irigare, 60 de km de rețele de apă potabilă în Chișinău și 21 de km de rețele de canalizare și o stație de epurare în Cantemir. A fost plecat pentru trei ani în Georgia, dar spune că în Moldova, unde s-a întors acum trei ani, îi place mai mult.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
Spre surprinderea mea, a fost foarte ușor. La școală chiar m-am luptat să învăț engleza și germana. Dar cu limba română m-am descurcat foarte bine și repede. Mediul în care am învățat-o a fost foarte primitor.
Am avut o metodă mai specială de a învăța limba: am vrut să-mi iau și am luat permisul de conducere pentru motocicletă și pentru camion în limba română imediat după ce am ajuns în România. Am dansat și salsa și eram singurul străin din școală. Deci am avut mai multe motive să învăț româna repede.
Cât timp v-a luat s-o învățați?
După șase luni eram capabil să vorbesc româna. Totuși, după un an, aș zice că vorbeam fără să mă gândesc prea mult cum se spune ceva în română și cu un vocabular mai dezvoltat.
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
Din punctul meu de vedere, este ușor să spui câteva cuvinte în română. Dar știi bine limba doar dacă știi bine gramatica. O profesoară de la Ambasada Franței m-a ajutat mult. M-a ajutat și faptul că am memorie vizuală. De fapt, știu o limbă doar dacă știu să scriu inițial. După aia o vorbesc.
Există cuvinte care nu au traducere din română în limba dvs maternă?
Aici mă gandesc mai mult la expresiile în română, decât la un cuvânt anumit. De exemplu, „Este la fel de ușor ca o plăcintă”. În Franța vorbim despre unt în acest caz. Când învățam româna cu prieteni francezi care locuiesc în România, traduceam expresiile franceze „mot a mot” în română. Exercițiul este destul de amuzant.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Aș zice „Mărțișor”. Îmi place această tradiție și am adoptat-o imediat.
Mă gândesc și la cuvântul „suflet”. Tot timpul mă gandesc că omul care are un suflet bun răspândește energia lui pozitivă, având în vedere că „souffler” în franceză înseamnă „a sufla”. Tot o expresie care îmi place foarte mult este „Dă-i foială!”.
Ce cuvinte vi se par ciudate sau dificil de pronunțat/ținut minte?
Cuvântul „fourchette” mi se pare ciudat. Aici vorbim despre un bufet. Traducerea cuvântului în franceză este „furculiţă”.
Planificați să rămâneți în Moldova?
În viață suntem doar în trecere si o trăim cum simțim. Uneori trebuie să ne adaptăm. În momentul de față mă simt foarte bine în Moldova. Aș rămâne pe mai mult timp aici. Vedem pentru cât timp.
Sachin Sachdev s-a născut în India si a venit în Moldova în 2005 să urmeze studii superioare în stomatologie, și anume ortodonție. Are deja 17 ani de când aici a devenit acasă. Anul acesta, a devenit cetățean al Republicii Moldova.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
Am învățat limba română destul de repede, pentru că știam limba engleză și mi-a fost ușor să învăț mai multe cuvinte.
Cât timp v-a luat s-o învățați?
Am învățat la universitate două luni limba română și ulterior am cunoscut-o pe Tatiana, soția mea, care m-a ajutat mult să mă exprim corect și să învăț repede.
Cuvântul meu preferat în română este „mulțumesc”
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
Deja după atâția ani, îmi pare că este limba mea maternă și gândesc și vorbesc în limba română. Când plec în India, folosesc cuvinte de legătură în română.
Există cuvinte care nu au traducere din română în limba dvs maternă?
Sunt cuvinte care nu se pot traduce în limba indiană pentru ca nu sunt folosite în limba indiană sau definesc lucruri care nu există în India.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Cuvântul meu preferat în română este „mulțumesc”. Îmi place să spun asta des și chiar îmi place, pentru că mă face să mă simt mulțumit de toate.
Ce cuvinte vi se par ciudate sau dificil de pronunțat/ținut minte?
Sunt multe cuvinte pe care nu le pot pronunța corect pentru că le-am învățat greșit prima dată sau pentru că le aud de multe ori greșit pe stradă, printre oameni. De asemenea, greșesc i și î.
Planificați să rămâneți în Moldova?
Deja sunt cetățean al Moldovei. Îmi place țara noastră și vreau să rămân aici pentru că îmi place ceea ce fac și oamenii frumoși care sunt în viața mea aici.
Martin Deshayes are 29 de ani și locuiește în satul Cociulia din raionul Cantemir. Este originar din Franța, dintr-un mic sat din Normandia. A cunoscut-o pe Alina în 2014, când studiau ambii la Constanța. În 2018, în urma unei călătorii pentru bibliotecile rurale din Moldova și Ucraina, au decis să se stabilească în țara de origine a Alinei, Moldova. În 2019, s-a întors în Franța pentru a-și face economii care să-i permită să se stabilească definitiv în Moldova. A ajuns în țară în 2020. În prezent, lucrează în clubul de tineret pe care l-a creat acum doi ani. De asemenea, coordonează proiecte culturale, sociale și educaționale și își ajută familia la vie, pentru că sunt producători de struguri de masă.
Cât de greu v-a fost să învățați limba română?
În 2014 am plecat în România fără să știu un cuvânt în această limbă. Întâlnirea mea cu Alina mi-a permis să învăț limba română. Nu vorbea engleza, dar învățase franceza la școală. Așa că am început să vorbim – ea în franceză și eu în română. Comunitatea moldovenească în care mă aflam m-a corectat și mi-a permis să am o bază bună. Dragostea pentru o persoană și marea plăcere pe care o am de a vorbi este cea care mi-a permis să învăț limba română. Nu-mi amintesc să fi fost dificil, dar în cei doi ani în care sunt permanent în Moldova, mi-am îmbunătățit foarte mult româna. Acum vreau să urmez cursuri academice în limba română ca să știu să o vorbesc corect cu mai puține greșeli gramaticale și de ortografie.
Cât timp v-a luat s-o învățați?
Baza – în primul an, apoi am avut o perioadă de stagnare de patru ani și au trecut doi ani de când mă simt bilingv.
Astăzi am tot ce îmi trebuie în Moldova, mă simt acasă
Ce vi se pare cel mai ușor/cel mai greu de învățat în română?
Aș spune că cel mai simplu este vocabularul, pentru că româna are la bază latina și e aproape de franceză. Ceea ce este greu este gramatica și conjugarea, precum și anumite accente.
Aveți un cuvânt preferat în română?
Cuvântul meu preferat în română este „pupici”, pentru că atunci când îl spui, buzele tale parcă sărută.
Ce cuvinte vi se par ciudate sau dificil de pronunțat/ținut minte?
Cuvintele care sunt pline de accente „ă”, „î”, „â”.
Planificați să rămâneți în Moldova?
Astăzi mă simt acasă în Moldova. Franța este de sărbători. Nu vreau să mă întorc să locuiesc în Franța. Simt că locul meu este acolo unde sunt. Astăzi am tot ce îmi trebuie în Moldova: prieteni, familie, stabilitate financiară și materială, activități profesionale interesante, un echilibru între diferențele culturale (cultura majoritară moldovenească) și proximitatea culturală (grupuri mici de moldoveni cu care mă întâlnesc) și, de asemenea, sobrietate.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.