noi.md

Ambasada Rusiei în Republica Moldova, precizări despre persoanele vizate de mobilizarea parțială

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a publicat o declarație cu privire la persoanele care pot fi vizate de mobilizarea parțială, anunțată recent. 

„În legătură cu solicitările numeroase ale cetățenilor ruși, precum și publicațiile din spațiul informațional cu privire la mobilizarea parțială a Federației Ruse, vă informăm cu privire la cetățenii care locuiesc permanent în afara Federației Ruse și nu sunt la evidența comisariatelor militare, a organelor de administrație locală și a organizațiilor.

Astfel, categoria respectivă de cetățeni nu poate fi vizată de mobilizarea parțială. Cu toate acestea, cetățenii care nu sunt scoși de la evidența militară și locuiesc în afara frontierelor Federației Ruse, pot să primească citații la locul înregistrării domiciliului din Rusia”, se arată în comunicat.

***

Amintim că Vladimir Putin a anunțat pe 21 septembrie mobilizare „parțială”. Acesta a precizat că vor fi vizați, în primul rând, cei care au efectuat serviciul militar în cadrul forțelor armate, au anumite specializări militare și experiență. După ce a început valul de mobilizări, presa rusă a denunțat numeroase cazuri în care au fost mobilizați oameni care nu corespund criteriilor necesare. 

Pe 29 septembrie curent, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis o declarație prin care anunța că cetățenii țării noastre implicați în acțiuni militare pe teritoriul altor state ar putea fi trași la răspundere penală, în legătură cu lansarea mecanismului de mobilizare parțială în forțele armate ale Federației Ruse și desfășurarea unor campanii de recrutare.

MAEIE a subliniat că participarea mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente se pedepsește în țara noastră cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor, sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNA/imagine simbol

30 de percheziții într-un dosar de corupție cu fonduri externe. Prejudiciu de peste 14,5 milioane de lei

Procurorii anticorupție (PA) și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat, pe 22 iulie, aproximativ 30 de percheziții în mai multe localități din țară, într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe. Descinderile au vizat mai mulți agenți economici și funcționari publici, anunță PA. Prejudiciul estimat depășește 14,5 milioane de lei.

Potrivit PA, începând cu anul 2020, reprezentantul unei companii de proiectare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ar fi creat o schemă de corupție prin care anumite companii ar fi fost favorizate la licitațiile publice finanțate din fonduri externe.

Mai exact, în documentația tehnică și în caietele de sarcini pentru achizițiile publice, cerințele tehnice ar fi fost formulate pentru a corespunde exclusiv produselor unui anumit furnizor. Aceste acțiuni ar fi fost coordonate din timp pentru ca contractele finanțate din fonduri externe să fie câștigate de companii prestabilite. În rezultat, autoritățile contractante ar fi procurat materiale și utilaje la prețuri mai mari decât cele care puteau fi obținute în cadrul unei concurențe reale.

Bugetul național și fondurile externe destinate implementării proiectelor de infrastructură în domeniul alimentării cu apă și canalizare ar fi fost prejudiciate în proporții deosebit de mari. Preliminar, acesta este estimat la peste 14 milioane 500 mii lei.

În urma descinderilor, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA, iar alte șapte au fost recunoscute în calitate de bănuiți și sunt cercetate în stare de libertate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: