Andrei Mardari / NewsMaker

Ambasadoarea SUA la ONU, despre ospitalitatea față de refugiați: „Este incredibil ceea ce a făcut Moldova”

Ambasadoarea SUA la ONU Linda Thomas-Greenfield susține că Republica Moldova a avut o reacție incredibilă față de refugiații din țara vecină. 

Oficialul american susține că a fost impresionată atât de familiile de moldoveni, cât și de acțiunie guvernului de la Chișinău, care au sărit în ajutorul cetățenilor ucraineni, care au fugit din calea războiului.

„Ceea ce a făcut Moldova este incredibil. Ați deschis frontierele, familiile și-au deschis casele ca să primească refugiați, guvernul a susținut inițiativa. Ați demonstrat cât sunteți de ospitalieri. Și pe viitor vor fi reglementate procedurile juridice și legale dintre guvern și UNCHR din cadrul ONU. Însă cel mai important – ați făcut primul pas, v-ați deschis inimile și casele pentru acești oameni. Vă mulțumim pentru asta. Unul dintre scopurile vizitei mele este să îmi exprim personal recunoștința față de Moldova și poporul ei, să sprijin avansarea ei”, a menționat Linda Thomas-Greenfield.

În prezent, în Republica Moldova se află circa 100 de mii de refugiați din Ucraina. Potrivit guvernului, aproape 200 de dintre ei și-au găsit de lucru în Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: