Ambasada SUA

Ambasadorul SUA în Moldova felicitat Moldova cu ocazia încheierii unui acord cu MGRES pentru energie electrică

Ambasadorul SUA în Republica Moldova Kent D. Logsdon a avut o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul Andrei Spînu. Potrivit unui comunicat de presă publicat de misiunea diplomatică americană, diplomatul a felicitat Moldova cu ocazia încheierii unui acord cu MGRES pentru furnizarea energiei electrice.

„Acest acord reprezintă un pas important în eforturile Moldovei de a-și consolida securitatea energetică și de a minimiza creșterea prețurilor pentru consumatori. Ambasadorul a promis sprijinul continuu al SUA pentru necesitățile de energie și electricitate ale Republicii Moldova”, se arată în declarație.

În ajun, și Secretariatul Comunității Energetice a salutat acordul încheiat între Energocom, furnizorul public de energie electrică al Republicii Moldova, și Centrala Dnestrovsk (MGRES) privind furnizarea de energie electrică pentru luna decembrie și, eventual, pentru alte luni.

„Furnizorul moldovenesc de gaze Moldovagaz va furniza gaz către MGRES pentru producerea de energie electrică. În aceste timpuri grele de iarnă, acest aranjament va permite consumatorilor din toată Moldova să aibă acces la energie electrică la prețuri accesibile. Secretariatul salută, de asemenea, eforturile Guvernului din ultimele luni de a-și diversifica aprovizionarea cu energie și de a reforma administrarea pieței energetice. Reformele ulterioare în conformitate cu normele Comunității Energetice și integrarea în sistemul și piețele europene trebuie să rămână o prioritate și în viitor”, se arată în comunicat.

Amintim că, săptămâna trecută, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat că SA „Energocom” a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES (Centrala de la Cuciurgan) pentru luna decembrie. SA „Moldovagaz” va livra 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi malului stâng, inclusiv MGRES. Cât despre cantitatea de energie electrică procurată de la MGRES, pentru decembrie, aceasta va constitui aproximativ 204 mii MW, la un preț de 73 de dolari.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Salut, Moldova!”: Zelenski s-a adresat în română, ucraineană și engleză mulțimii din PMAN. Ce mesaje au transmis Sandu și Dan (VIDEO)

Președinta Maia Sandu și omologii săi din Ucraina și România, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, au urcat în seara zilei de 27 august pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au adresat miilor de oameni veniți să sărbătorească cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cei trei lideri au vorbit despre libertate, identitate, solidaritatea dintre cele trei țări și viitorul european al Republicii Moldova și Ucrainei.

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova își sărbătorește independența alături de doi vecini care îi sunt și „prieteni foarte buni”.

„Republica Moldova este norocoasă să aibă asemenea vecini. România ne-a fost întotdeauna alături, la bine și la rău. Ucraina, care ne dă cea mai puternică lecție de curaj și demnitate . Ucraina este astăzi scutul nostru. Libertatea noastră depinde și de libertatea Ucrainei”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre identitatea și „conștiința colectivă”, pe care spune că oamenii le-au păstrat „în ciuda opresiunilor și deportărilor”.

„Acum mai este doar puțin până când Moldova să intre acolo unde îi este locul – în Uniunea Europeană. Are conducătorii care știu să o ducă acolo și vă are pe voi, cei care susțineți asta. Domnul președinte Zelenski și poporul ucrainean dovedește că atunci când există conștiință și când oamenii își apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale. Țineți-o tot așa”, a declarat Nicușor Dan de pe scena din PMAN.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a început adresarea către mulțimea din PMAN cu un mesaj în limba română: „Salut, Moldova! Vă felicit cu Ziua Independenței”. Acesta și-a continuat discursul, ulterior, în ucraineană și engleză.

Liderul ucrainean a declarat că Republica Moldova a demonstrat în cei 35 de ani de independență că este „o națiune puternică” și și-a exprimat convingerea că Moldova și Ucraina vor ajunge în Uniunea Europeană.

„Sunt convins că, în anii care urmează, vom rămâne independenți și uniți. În acești 35 de ani, Moldova a trecut prin multe și ați demonstrat că Moldova este o națiune puternică și, fără îndoială, o țară măreață. Sunteți un popor măreț, o națiune europeană. Și sunt absolut convins că, unindu-ne, vom deveni cu toții parte a Europei. O Europă liberă și pașnică. Anume acest lucru este cel mai important pentru popoarele noastre. Prețuim în egală măsură viața umană și vrem să trăim cu demnitate în propriile noastre țări. Și vrem să rămânem națiuni europene”, a transmis liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, de pe scena din PAMN.

Discursurile celor trei președinți au fost întâmpinate cu aplauze și urale. În timpul acestora au răsunat și mesajele „Trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, precum și „Slava Ucrainei!”.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, oferite pentru NewsMaker, aproximativ 15.000 de persoane au participat la evenimentele organizate în centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: