Iurie Podarilov, noul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), se judecă cu instituția pe care o conduce. Acesta solicită să îi fie achitate sporurile și drepturile salariale, acordate suplimentar la salariul de bază, pentru perioada în care a fost suspendat din funcția pe care a deținut-o anterior, transmite Ziarul de Gardă.
Solicitarea se referă la perioada în care Podarilov a fost suspendat din funcția de șef adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, fiind cercetat într-un dosar penal pentru luare de mită, condamnat la închisoare, apoi achitat. Podarilov se judecă și cu Ministerul Justiției pentru constatarea încălcării mai multor prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și aplicarea mecanismelor de recuperare prevăzute de Înalta Curte.
Pentru că există un potențial conflict de interese, Autoritatea Națională de Integritate va trebui să identifice soluții, inclusiv prin atragerea unei persoane terțe care îl va reprezenta în instanță pe noul șef al Inspectoratului General de Poliție, mai scrie Ziarul de Gardă.
***
Potrivit portalului anticorupție.md, reținerea lui Iurie Podarilov a avut loc la 24 februarie 2017, în baza unui denunț și a fost pe larg mediatizată de către holdingul mediatic subordonat regimului Plahotniuc. El a fost acuzat că, împreună cu un subaltern de-al său, ar fi estorcat mită de 30 de mii de euro de la o persoană cercetată penal, pe motiv că ar fi pretins că poate influența procurorul de caz, astfel încât dosarul să fie clasat. Podarilov a negat acuzațiile.
Timp de 13 luni, cât a fost deținut în Penitenciarul nr.13, fostul oficial, nu a avut acces la materialele cauzei penale și abia după ce a fost eliberat din arest, urmare a hotărârii Curții Supreme de Justiție, care a reîntors dosarul la rejudecare, a putut să-și construiască o apărare în baza materialelor din dosar. În momentul respectiv, Podarilov declara că va insista și să fie trase la răspundere persoanele care i-ar fi orchestrat fabricarea dosarului și, respectiv, a probelor false. În iunie 2021, Podarilov a fost achitat definitiv de CSJ.
Pe 8 septembrie, Iurie Podarilov a fost numit în funcția de șef al IGP pe un termen de 5 ani.