TV8

Andrei Spînu a degrevat din funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui

Andrei Spînu a degrevat din funcția de secretar general al Aparatului Președintelui țării. Anunțul a fost făcut pe 4 mai. Spînu a menționat că se va implica în campania electorală, în susținerea membrilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

„Prieteni, cred cu tărie că alegerile parlamentare anticipate sunt șansa țării noastre. Aceste alegeri pot fi câștigate. Pot fi câștigate dacă ne vom mobiliza și vom face o campanie electorală bună. Fiecare efort contează. Începând de azi, am degrevat (concediu neplătit) din funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui”, a anunțat Andrei Spînu.

Acesta a menționat că, în perioada următoare, alături de colegii de la PAS, vor organiza o campanie electorală care să aducă cât mai mulți „oameni onești în Parlament”.

Alegerile parlamentare anticipate sunt planificate pentru data de 11 iulie.

***

Andrei Spînu a fost numit în funcția de secretar general al Aparatului Președintelui țării după ce Maia Sandu a preluat mandatul de șef al statului. Anterior, în iulie 2019, acesta a fost numit în funcția de Secretar General al Guvernului Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia și Belarus au început exerciții nucleare comune. Minsk: Putin și Lukașenko le urmăresc online

Exercițiile comune ale forțelor nucleare ale Rusiei și Belarusului au început joi, 21 mai. Președinții celor două state – Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko – urmăresc desfășurarea acestora prin videoconferință, au anunțat autoritățile de la Minsk.

Telegram/Пул Первого
Telegram/Пул Первого

Rusia organizează, în perioada 19–21 mai, exerciții militare privind pregătirea și utilizarea forțelor nucleare, iar Belarus desfășoară propriile exerciții nucleare începând cu 18 mai.

Potrivit informațiilor anunțate anterior, în cadrul acestor exerciții sunt testate proceduri legate de pregătirea comună și utilizarea armelor nucleare amplasate pe teritoriul Belarusului.

În 2023, Rusia a dislocat în Belarus arme nucleare tactice (nestrategice), pe fondul războiului din Ucraina. Acestea sunt destinate în principal utilizării pe câmpul de luptă, dar pot fi folosite și împotriva unor ținte militare aflate la distanțe mai mari, în funcție de sistemul de lansare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: