ANI a dispus confiscarea averii de 3 mln de lei a unui judecător. A fost sesizată Procuratura
Full Article 3 minutes read

ANI a dispus confiscarea averii de 3 mln de lei a unui judecător. A fost sesizată Procuratura

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii pe numele unui judecător din Judecătoria Chișinău. Potrivit unui comunicat publicat pe 25 mai, inspectorul de integritate a stabilit că magistratul a obținut șapte bunuri mobile și imobile – inclusiv o casă, un teren pentru construcții și un automobil din mijloace financiare nejustificate. Prin urmare, a fost dispusă confiscarea averii în valoare de circa 3 mln de lei.

În cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate  a constatat prezența unei diferențe substanțiale, care cade sub incidența legislației actuale și reprezintă cea mai mare sumă identificată de către ANI, în mărime totală de aproximativ 3 milioane de lei, ce depășește de 23, 7 ori plafonul admis de lege, mai exact 20 de salarii lunare pe economie.

Această diferență substanțială a fost stabilită pentru anul 2018, când judecătorul a achiziționat șapte bunuri mobile și imobile în capitală, în valoare totală de peste 3 milioane de lei, inclusiv două locații nelocative din sectorul Buiucani a Chișinăului, casa de locuit cu terenul aferent și o construcție accesorie, teren pentru construcții și încă un autoturism de model BMW X5. Inspectorul de integritate a stabilit că toate aceste bunuri, pe care judecătorul le deține în proprietate au un caracter nejustificat, fapt pentru care ANI a dispus confiscarea averii în valoare totală de aproximativ 3 milioane de lei.

Totodată, s-a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 191 de mii de lei, sumă care depășește semnificativ valoarea plafonată de 6 salarii medii lunare obținute de subiect în perioada de declarare. Această sumă a fost generată de procurarea unui autoturism de model Mercedes Benz ML 250 Blue Tec, la preț de circa 576 mii de lei. Deoarece, suma a fost stabilită în baza precedentei legi, aceasta nu poate confiscată.

Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse de judecător în perioada 2016-2019,  au fost stabilite aspecte și de ordin penal. Astfel, acesta nu a declarat venitul în mărime de circa 1 milion 246 mii lei, înregistrat în anul 2018, sub formă de depuneri în numerar pe un cont bancar deschis pe numele său și câte două bunuri imobile – un teren aferent și o construcție accesorie, situate în Chișinău și raionul Criuleni, pe care le-a dobândit în anii 2008 și 2018.  

„La fel, subiectul a inclus date false și eronate despre cadourile bănești în  mărime de 2 milioane 200 mii de lei și 192 mii lei, dar și mijloace financiare păstrate sub formă de economii, în cuantum de aproximativ 113 mii de euro. Deoarece aceste încălcări au caracter penal, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale sub aspectul falsului în declarații”, se arată în comunicatul ANI.

Subiectul urmează a fi destituit din funcția pe care o deține, în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Advertising

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: