Animalele domestice din Rusia vor putea fi vaccinate împotriva noului coronavirus

Animalele domestice din Federația Rusă ar putea primi vaccinuri împotriva COVID-19. Rossselhoznadzor susține că primele preparate ar putea apărea în toamnă. Acestea vor fi oferite în primul rând fermelor unde sunt crescute nurci, scrie RBC.

Potrivit șefului Rosselhoznadzor Serghei Dankvert, după izbucnirea pandemiei de COVID-19, instituția în colaborare cu Ministerul Apărării, a efectuat un studiu și a elaborat un test care permite depistarea infecției atât la oameni, cât și la animale. Până în prezent, au fost testate pozitiv două pisici din Moscova și Tiumeni.

„În prezent lucrăm asupra creării unui vaccin pentru animale împotriva noului coronavirus”, a precizat șeful Rosselhoznadzor.

Oficialul susține că este prea devreme pentru a anunța data începerii producerii la scară largă a vaccinului, însă primele preparate pentru testări ar putea fi gata în toamnă.

„Vaccinul este necesar în primul rând pentru nurci, pentru că în Regatul Țărilor de Jos și în Danemarca, din cauza coronavirusului, au fost nimicite câteva milioane de jderi, infecția se răspândește foarte repede printre ei”, a precizat Dankvert.

De asemenea, oficialul a amintit că nurcile pot transmite virusul oamenilor: primul caz de acest fel a fost înregistrat în Regatul Țărilor de Jos în mai: un muncitor de la o fermă de nurci s-a infectat.

Vaccinul va fi universal pentru toate animalele vulnerabile în fața COVID-19. Preparatul va fi oferit în primul rând fermelor, însă șeful Rosselhoznadzor nu exclude că „peste un timp” oamenii vor vrea să își vaccineze și animalele domestice, iar în cazul în care va exista cerere, preparatele vor fi disponibile și în clinicile veterinare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

Ambasadorul Ucrainei se opune decuplării de Moldova în procesul de aderare la UE: „Ar fi corect din punct de vedere moral să mergem împreună”

Ucraina și Republica Moldova ar trebui să continue împreună parcursul de aderare la Uniunea Europeană, consideră ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei. Diplomatul se opune decuplării celor două state și susține că un parcurs separat ar putea fi mai dificil pentru fiecare dintre ele.

„E foarte important și foarte bine că suntem împreună. Eu nu sunt sigur că dacă se va încerca această decuplare nu ne va fi mai greu la fiecare în parte. Ar putea să apară factori de risc pentru fiecare țară în acest parcurs”, a declarat diplomatul în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive.

În opinia ambasadorului, menținerea „tandemului” nu ține doar de evaluarea progreselor înregistrate de fiecare stat, ci și de susținerea politică.

„Suntem două state care avem aceeași opțiune în politica externă, avem aceleași aspirații. Ar fi corect din punct de vedere moral să mergem înainte împreună, susținându-ne una pe alta. Încă o dată repet, acest tandem nu e doar despre evaluare, e vorba și despre sprijinul politic atât al Ucrainei față de Republica Moldova, cât și al Republicii Moldova față de Ucraina, cât și obținerea acestui sprijin politic de partea Bruxellesului. (…) Nu susțin această idee. Stau ferm pe această poziție și acest lucru l-a menționat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski”, a mai declarat Paun Rohovei.

Amintim că președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut anterior liderilor europeni să mențină împreună parcursurile de aderare ale celor două state, calificând o eventuală separare drept „greșită din punct de vedere moral”. Publicația notează însă că menținerea celor două candidaturi la pachet ar putea întârzia aderarea Republicii Moldova, în condițiile în care Chișinăul avansează în implementarea reformelor mai rapid decât Kievul.

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a precizat, recent, că ritmul aderării trebuie să depindă de progresele fiecărei țări, în timp ce cancelarul german a spus că UE rămâne deschisă statelor care îndeplinesc condițiile de aderare. Friedrich Merz a cerut, totodată, o perspectivă clară de aderare pentru Moldova: „Uniunea Europeană nu este un club închis”.

Reamintim, în concluziile summitului Consiliului European de la mijlocul lunii octombrie, curent, liderii europeni au reafirmat că fiecare țară candidată avansează în funcție de propriile merite și progrese. Totodată, au precizat că atât statele candidate, cât și UE trebuie să se pregătească pentru extindere, prin reforme privind statul de drept și adaptarea instituțiilor și politicilor Uniunii.

***

Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022 și au lansat oficial negocierile în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele două state au deschis primul grup de capitole de negociere, „Valori fundamentale”. Acesta vizează statul de drept, justiția, drepturile fundamentale și combaterea corupției și este primul deschis și ultimul închis în procesul de aderare.

Ulterior, Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru clusterul „Relații externe”, pe 14 iulie, iar pe 13 octombrie — pentru „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.

Negocierile de aderare acoperă, în total, 33 de capitole ale legislației europene, grupate în șase clustere tematice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: