gorod.lv

Anul 2023 a fost desemnat „anul limbii ruse” în CSI. În Moldova sunt planificate mai multe evenimente

În 2023, în toate țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) vor fi organizate evenimente dedicate anului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Decizia a fost luată pe 18 decembrie 2020, iar planul evenimentelor a fost aprobat pe 28 octombrie 2022 printr-o decizie a șefilor de guverne a țărilor membre CSI. În decizie se menționează că planul evenimentelor „a fost aprobat cu scopul de a păstra și populariza limba rusă în țările comunității”.

Decizia de a declara 2023 ca anul limbii ruse, ca limbă de comunicare interetnică, a fost luată pe 18 decembrie 2020 la ședința Consiliului șefilor de stat CSI, la care a participat și fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon.

Potrivit documentelor publicate pe site-ul organizației, Dodon împreună cu alți lideri ai statelor membre CSI au semnat o decizie în acest sens.

La ședința din 28 octombrie 2022, care a avut loc în Kazahstan, Consiliul șefilor de guvern din țările CSI a aprobat planul de evenimente care, potrivit documentelor, vor avea loc „cu scopul păstrării și popularizării limbi ruse în CSI, cu asistența diferitor ministere, departamente, instituții de învățământ, fundații și asociații de profesori de limba rusă și literatură din Rusia și țărilor învecinate, fiind planificate peste 150 de diverse evenimente educaționale”.

De menționat că la această întâlnire nu a fost prezent premierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița și nu a semnat planul corespunzător.

Totodată, conform planului, pe tot parcursul 2023 sunt planificate evenimente la Chișinău, Tiraspol și Comrat, inclusiv discuții, conferințe, săptămâna limbii ruse, spectacole muzicale și alte evenimente.

скриншот
скриншот программы
скриншот программы

De menționat că de la începutul războiului din Ucraina, Republica Moldova nu a participat la CSI atât economic, cât și politic.

În luna mai 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu spunea că, după finalizarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, conducerea R. Moldova va trebui să ia o decizie politică cu privire la statutul de membru al CSI. Conducerea țării nu vede necesitatea participării la evenimentele Comunității, a adăugat Grosu.

În noiembrie, premierul Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova rămâne membră a CSI și plătește cotizațiile anuale. Prim-ministra a menționat că acum nu este momentul pentru „decizii pripite, care ar putea duce la o escaladare”. „Desfacerea acestor acorduri nu se face peste noapte”, a precizat șefa Guvernului.

În decembrie, președinta Maia Sandu a declarat că ieșirea Republicii Moldova din CSI este un proces de durată. Șefa statului a explicat această situație prin faptul că relația țării noastre cu această organizație se bazează pe câteva sute de acorduri, multe dintre ele bilaterale și pe plan economic. Sandu a menționat că aceste acorduri sunt analizate în prezent, pentru a se vedea din care acorduri este posibilă retragerea și care ar urma să fie păstrate.

Pe de altă parte, ex-președintele R. Moldova Igor Dodon a menționat într-un interviu publicat pe 12 decembrie că R. Moldova „nu va supraviețui fără CSI și Rusia”.

Republica Moldova plătește anual 5,7 milioane de lei pentru calitatea de membru al CSI și 3,8 milioane către Adunarea interparlamentară a CSI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon cere Guvernului să nu se grăbească cu reforma APL: „Lăsați cetățenii să se expună”

Liderul socialiștilor și deputatul Igor Dodon a cerut Guvernului să nu se grăbească cu reforma administrației publice locale și a anunțat că PSRM va organiza săptămâna viitoare ședințe ale consiliilor sătești în toate localitățile pentru a dezbate conceptul cu cetățenii. Declarația a fost făcută înaintea ședinței Parlamentului din 9 aprilie, la o zi după ce Guvernul a lansat oficial conceptul reformei, care prevede comasarea primăriilor mici și reducerea numărului de raioane de la 32 la 10.

„Reforma administrației publice și locale — lăsați cetățenii să se expună dacă sunt de acord sau nu ca o astfel de reformă să aibă loc în Republica Moldova. Noi o să inițiem, începând cu săptămâna viitoare, după sărbători, ședințele consiliilor sătești în toate localitățile, orașele, unde o să punem în discuții conceptul de reformă. Cerem Guvernului să nu se grăbească cu acest concept, pentru că el va fi în detrimentul cetățenilor republicii”, a declarat Dodon.

Ce arată sondajele

In sondaj IMAS, prezentat pe 8 aprilie și realizat la comanda Independent News România pe un eșantion de 1.111 respondenți, arată că cetățenii sunt sceptici față de reformă. Întrebați în ce măsură consideră necesară reducerea numărului de primării, 42% au răspuns „în foarte mică măsură sau deloc”, iar 22% — „în mică măsură”. Doar 7% sunt „în foarte mare măsură” de acord. Totodată, 9% au spus că nu au auzit deloc de reforma administrativă.

Referitor la renunțarea la raioane și trecerea la județe sau regiuni mai mari, 65% dintre respondenți sunt împotrivă, față de doar 24% care sunt de acord. În ceea ce privește satisfacția față de modul în care Guvernul gestionează reforma, 50% se declară nemulțumiți sau foarte nemulțumiți, față de 27% mulțumiți sau foarte mulțumiți.

Amintim că pe 8 aprilie Guvernul a lansat conceptul reformei administrației publice locale, care prevede comasarea primăriilor cu sub 3.000 de locuitori, reducerea raioanelor de la 32 la 10 și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care se unesc voluntar. Despre reforma APL, NewsMaker a scris despre asta AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: