„Any town, but a capital city”. Reacția Ministerului Educației la petiția elevilor privind BAC-ul la engleză
Full Article 3 minutes read

„Any town, but a capital city”. Reacția Ministerului Educației la petiția elevilor privind BAC-ul la engleză

După ce mai mulți elevi s-au plâns că unul dintre subiecte de la examenul de Bacalaureat la limba engleză a avut o formulare „confuză și abstractă”, Ministerul Educației vine cu o reacție. Responsabilii declară că „întotdeauna au soluționat neclaritățile în favoarea elevului”, iar sesiunea de bacalaureat 2022 nu va fi o excepție. Ambele variante scrise de elevi vor fi luate în calcul, potrivit Ministerului.

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare spun că subiectul de la examen a avut o formulare corectă și regretă „interpretarea incorectă a cerințelor”.

„Testul propus corespunde Programei pentru examenul național de bacalaureat la limba străină, condiția subiectului III fiind formulată corect. Regretăm interpretarea incorectă a cerințelor itemului, admisă de unii candidați și reiterăm că testele vor fi verificate în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la examenul național de bacalaureat și ale baremului de corectare/evaluare a testului propus”, comunică responsabilii.

Cei din urmă mai menționează că baremul permite nu doar evaluarea înțelegerii temei abordare, dar și a competențelor lingvistice demonstrate conform criteriilor stabilite.

„Astfel, interpretarea corectă a cerințelor subiectului III din cadrul probei de examen la limba străină este doar unul din criterii, ceea ce permite evaluarea competențelor cu aplicarea tuturor criteriilor din barem”, se arată în declarația celor două instituții.

Responsabilii mai declară că „întotdeauna au soluționat neclaritățile în favoarea elevului”.

„Evaluarea la proba de examen la Limba engleză din cadrul sesiunii de bacalaureat 2022 nu va fi o excepție. Vor fi acceptate răspunsurile oferite de candidați și în cazul în care va fi descrisă o capitală dintr-o țară în care se vorbește limba engleză”, se arată în declarație.

***

Aproape 5 mii de persoane au semnat o petiție cerând Ministerului Educației și Cercetării și Agenției pentru Curricula și Evaluare să accepte două variante de răspuns la un subiect de la examenul de Bacalaureat la limba engleză. Elevii au declarat că unul dintre subiecte a avut o formulare confuză și abstractă.

Cei care au scris petiția fac referire la subiectul în care sunt rugați să scrie un articol:  „Write an article about any city/town from an English speaking country but a capital city” (n.r. Scrieți un articol despre orice oraș/localitate dintr-o țară vorbitoare de limbă engleză, cu excepția unei capitale). Elevii au menționat că subiectul a avut o formulare confuză și abstractă.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: