Vadim Denisov/TASS

APP susține că suma de 900 mln de euro solicitată de Avia Invest este nejustificată

Suma de 900 mln euro, solicitată de SRL Avia Invest Este este nejustificată. De această opinie sunt reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP). Într-un comunicat de presă, aceștia menționează că suma ar fi „artificial invocată pentru a sustrage atenția de la neexecutarea obligațiilor contractuale de către SRL Avia Invest”.

APP amintește că investițiile totale, pe întreaga durată a contractului de concesiune care urmau a fi efectuate de către SRL Avia Invest potrivit contractului, constituiau doar 244 mln euro. Prin urmare, suma de 900 de mln de euro solicitată de concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău, în arbitrajul de la Stockholm, ar fi nejustificată.

Totodată, APP notează că instituirea taxei aeroportuare în mărime de 50% asupra tarifului de 9 euro percepută de SRL Avia Invest per pasager, nu afectează activitatea și investițiile SRL Avia Invest, or potrivit contractului SRL Avia Invest urma să efectueze lucrările/investițiile din surse proprii și nu din sursele acumulate din perceperea tarifului de 9 euro per pasager.

Mai mult, la solicitarea organelor competente SRL Avia Invest nu a prezentat informații financiare privind baza de cost a tarifului aeroportuar de 9 euro per pasager și nu a prezentat calcule confirmative privind impactul taxei aeroportuare asupra investițiilor SRL Avia Invest.

Cu referire la eliberarea actelor permisive comunicăm că, SRL Avia Invest nu s-a conformat rigorilor legale și nu a prezentat actele necesare potrivit legislației,  autorităților competente de eliberarea actelor permisive.

Amintim că APP a anunțat că a rezoluționat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent, încheiat cu Avia Invest . Mai mult, Agenția a solicitat de la Avia Invest restituirea bunurilor AIC.

De cealaltă parte, cncesionarul Aeroportului Internațional Chișinău a dat în judecată guvernul R. Moldova și s-a adresat la Curtea Internațională de Arbitraj. Avia Invest susține că acțiunile executivului cu privire la concesionar nu respectă condițiile și obligațiile din acordul de concesiune, încalcă diverse convenții internaționale și dreptul internațional în general.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Președinția Republicii Moldova

„Să găsim o formulă – primele 30 minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii”: Sandu, după întâlnirea cu copiii care au citit în vacanță

Aproape 500 de copii au transmis, la o adresă a Președinției, informații despre cărțile pe care le-au citit în vacanța de vară. O parte dintre ei au fost invitați la Președinție, unde s-au întâlnit cu șefa statului. Despre aceasta a comunicat președinta pe o rețea de socializare, menționând că a plecat de la întâlnire cu o idee pe care urmează să o discute cu Ministerul Educației – găsirea unei formule prin care primele 30 de minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii. În acest context, menționăm că, la începutul lunii septembrie, ministrul Educației anunța că va propune spre discuție pilotarea opțională a 30 de minute de lectură zilnică pentru a încuraja lectura în rândul elevilor.

„La începutul verii, i-am provocat pe copii să lase din când în când telefoanele și tabletele deoparte și să citească o carte. Aproape 500 de copii din toată țara mi-au scris despre cărțile pe care le-au citit în vacanță, despre personajele lor preferate și despre poveștile care i-au făcut să râdă, să viseze sau să descopere lucruri noi. Pe o parte dintre ei i-am cunoscut la Președinție. Am vorbit despre lista lor de cărți, dar și despre cum putem face din citit un obicei de fiecare zi”, a comunicat Maia Sandu pe 27 septembrie.

În continuare, șefa statului a menționat o idee de la întâlnire. „Am plecat de la întâlnire cu o idee pe care o vom discuta cu Ministerul Educației și Cercetării: să găsim o formulă prin care primele 30 de minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii”, a declarat președinta.

Potrivit instituției prezidențiale, în semn de apreciere pentru participare și pasiunea lor pentru lectură, copiii care au fost la Președinție au primit diplome și certificate pentru procurarea de cărți din librării.

Facebook/Președinția Republicii Moldova

Amintim că, pe 1 iunie 2026, în mesajul său de Ziua Internațională a Copilului, președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe copii să citească pe durata vacanței de vară. Totodată, copiii au fost invitați să transmită, la o adresă a Președinției, informații despre câte cărți au citit și ce i-a impresionat. Șefa statului declara că unii din ei vor fi invitați la Președinție. Detalii AICI.

În contextul ideii enunțate de șefa statului, menționăm că, pe 9 septembrie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anunța că va propune spre discuție, în perioada următoare, pilotarea opțională a 30 de minute de lectură zilnică, pentru a încuraja formarea unui obicei constant de lectură în rândul elevilor. Măsura era anunțată în contextul rezultatelor PISA 2025, care au arătat performanțe mai slabe la lectură. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: