Aproximativ 40 de miliarde de dolari. SUA planifică un nou pachet de ajutor pentru Ucraina
Full Article 2 minutes read

Aproximativ 40 de miliarde de dolari. SUA planifică un nou pachet de ajutor pentru Ucraina

Democrații din Congresul SUA au fost de acord să ofere încă un ajutor suplimentar de 39,8 miliarde de dolari pentru Ucraina. Măsura trebuie acum să treacă de Senat, înainte de a putea ajunge la preşedintele Joe Biden pentru a deveni lege.

Liderul majorităţii din Senat Chuck Schumer a afirmat că după ce Camera aprobă pachetul, Senatul „se va mişca rapid” pentru a trece măsura şi a o trimite pe biroul lui Biden, comunică News.ro.

Ajutorul pentru Ucraina a fost o rară „rază de lumină” a suportului bipartit la Capitol Hill, democraţii şi republicanii mobilizându-se în mare măsură în jurul apelului de a ajuta naţiunea care înfruntă atacul Rusiei.

Legislatorii au făcut public textul proiectului, în ziua dinainte de votul Camerei. Iniţiativa legislativă aprobată de Cameră asigură fonduri pentru o listă lungă de priorităţi, inclusiv asistenţă militară şi umanitară.

Proiectul prevede şi o creştere a alocării de fonduri pentru retrageri ale preşedintelui, de la 5 miliarde cât a cerut iniţial Administraţia Biden, la 11 miliarde. Fondurile pentru retrageri ale preşedintelui permit administraţiei să trimită echipament militar şi arme din stocul SUA. Aceasta a fost una dintre căile principale prin care administraţia a oferit ucrainenilor rapid echipament militar, în cele 77 de zile de război din Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: