Ministerul Sănătății: Aproximativ 6000 de persoane infectate cu COVID-19 se tratează acasă
Full Article 2 minutes read

Ministerul Sănătății: Aproximativ 6000 de persoane infectate cu COVID-19 se tratează acasă

În prezent, 5654 de pacienți din Republica Moldova infectați cu noul coronavirus se tratează la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie. Potrivit unui comunicat publicat pe 7 septembrie de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele 5 luni, au fost internați 1333 de pacienți internați. 

În total, din 10 aprilie curent, când a fost introdus tratamentul la domiciliu, 17 370 persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, 10374 persoane au finalizat tratamentul cu vindecare, iar 1333 au fost internate în instituțiile spitalicești.

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței din 7 septembrie a grupului Focal, privind tratamentul la domiciul al persoanelor cu forme ușoare ale infecției COVID-19.

„În situația actuală, rolul medicilor de familie este unul esențial,  aceștia fiind  implicați atât în testarea, tratarea și supravegherea pacienților infectați cu COVID-19, care primesc tratament la domiciliu, precum și continuarea prestării serviciilor medicale: imunizarea,  supravegherea copiilor, gravidelor, monitorizarea și tratarea pacienților cu maladii cronice, realizarea examenelor medicale profilactice. Echipa Ministerului este alături și oferă tot suportul necesar”, a subliniat ministrul Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței.

Amintim că, începând cu data de 10 aprilie, a fost dat start tratamentului la domiciliu pentru pacienții cu forme ușoare de COVID-19, în conformitate cu prevederile Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecția cu coronavirus tip nou”.

Medicii de familie și asistenții medicali sunt implicați în prelevarea probelor biologice de la pacienți la domiciliu, conform ghidurilor și instruirilor organizate de MSMPS, precum și stabilirea tratamentului pentru aceștia, în funcție de rezultat.

Totodată, pe data de 25 august, au introduse noi prevederi în Protocolul provizoriu COVID-19.

În prezent, în Republica Moldova sunt pste 10 500 de cazuri active de COVID-19.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: