Armașu, înlocuit la BNM de o fostă ministră de Finanțe din România. Cine este Anca Dragu

Banca Națională a Moldovei (BNM) are șef nou. Este vorba de senatoarea din România Anca Dragu – numită în funcție de Parlament, în ședința din 22 decembrie. Candidatura lui Dragu a fost susținută 58  de deputați ai Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). De menționat că Anca Dragu a fost prezentă în plenul legislativului în timp ce deputații votau numirea acesteia în funcția de guvernator BNM.

Anca Dragu a fost propusă la șefia BNM de președintele Legislativului, Igor Grosu, pe 22 decembrie. S-a întâmplat la doar o zi după ce Octavian Armașu a fost revocat din funcția de guvernator al BNM de Parlament cu votul PAS și BCS. Candidatura acesteia, dar și „graba” cu care Parlamentul a venit cu noua propunere, a fost critică de opoziția parlamentară. Deputatul independent, fostul socialist Vasile Bolea, în prezent reprezentant al Partidului „Renaștere”, afiliat fugarului Ilan Șor, a acuzat guvernarea că ar pune „pe tavă instituțiile statului unei alte țări”, în timp ce vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Bătrâncea a acuzat PAS că ar pregăti numirea la șefia BNM a unui cetățean străin, membru de partid, contrar regulamentului cu privire la BNM.

Contactată pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a confirmat pentru NewsMaker că Anca Dragu a depus jurământul și este cetățean al Republicii Moldova. La rândul său, Dragu s-a arătat „onorată” de propunerea Chișinăului. „Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a ţării şi prosperitate pentru toţi cetăţenii. Nu va fi un drum uşor, dar cu răbdare, determinare şi pricepere vom putea duce la bun sfârşit proiectul european”, a declarat Dragu. Detalii – AICI.

De mneționat că șeful BNM are un salariu lunar de circa 160 de mii de lei pe lună, ceea ce constituie circa 8,5 mii euro.

Cine este Anca Dragu?

Anca Dragu s-a născut în România. De profesie economist, ea a deținut funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul României, condus de Dacian Cioloș, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.

Mai bine de 15 ani, Dragu a lucrat în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional (FMI).

Cu o experiență de 24 de ani de activitate profesională atât la nivel național, cât și internațional în mediul public și privat, Anca Dragu a fost aleasă în 2020 în calitate de președinte al Senatului României.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: