„Așa sună astăzi democrația lor și pluralismul de opinii”. Reacția politicienilor după dezvăluirile SIS privind planurile Rusiei
Full Article 5 minutes read

„Așa sună astăzi democrația lor și pluralismul de opinii”. Reacția politicienilor după dezvăluirile SIS privind planurile Rusiei

Declarațiile șefului Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteața, potrivit căruia Rusia planifică, prin intermediului lui Ilan Șor și a influenței acestuia, destabilizări în Republica Moldova, a provocat reacții aprinse în mediul politic. În timp ce unii utilizatori sunt de părere că SIS este folosit de președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a reprima orice alt vector extern decât cel pro-european, alții spun că informațiile prezentate de Musteață sunt „alarmante”.

Liderul Congresului Civic Mark Tcaciuk s-a arătat nemulțumit de declarațiile directorului SIS și chiar l-a insultat.

Este foarte important când întregul Guvern, toți miniștrii și liderii țării să acționeze ca o singură echipă. Directorul SIS, Alexandru Musteața, este un degenerat ca toți colegii săi de regim. (…) El este unul dintre ei”, scris Tcaciuk pe Facebook.

A venit cu o reacție și bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul – susținută de oligarhul fugar Ilan Șor.

Guvernatoarea a menționat că, judecând după conferința șefului SIS, persoanele care nu susțin Maia Sandu și PAS sau consideră că Moldova poate avea și altă cale decât cea a integrării europene sunt o „amenințare la securitatea națională”. „Mi-e teamă că, cu astfel de criterii, îi putem cataloga fără probleme pe majoritatea cetățenilor Republicii Moldova drept „agenți ai Kremlinului”!”, a scris Guțul pe canalul său de Telegram.

Cu un comentariu asemănător a venit și deputatul socialist Adrian Albu.

Toată „conferința” SIS într-o singură frază: Cine nu gândește ca PAS, e dușman!!! Felicitări dragi prieteni, așa sună astăzi democrația lor și pluralismul de opinii”, a menționat deputatul pe Telegram.

Deputatul Alexandr Nesterovschi – afiliat lui Șor – a ironizat pe seama informațiilor comunicate de șeful SIS.

Bineînțeles, concluzia este aceeași – Rusia este de vină. Pentru tot. (…) Este neclar rolul serviciilor speciale ale Moldovei, care publică de mai mulți ani aceleași rapoarte ale curatorilor occidentali. Oare Moscova a predat Moldovei arme și echipamente NATO? (…) Orice acțiune de protest se află acum în vizorul serviciilor speciale moldovenești? Ce să faci într-o țară democratică ca Moldova… Să nu folosim social media, să nu ieșim afară? Autoritățile Moldovei au o viziune ciudată despre democrație. Înlocuiți acest cuvânt obscur „democrație” cu „tiranie” și atunci totul va deveni clar”, a scris Nesterovschi.

Liderul mișcării Unirea-ODIP Vlad Bilețchi a spus că Serviciul de Informații și Securitate este „agentul electoral” al șefei statului și PAS.

Republica Moldova devine Republica PAS și Maia Sandu. SIS și statul sunt agenți electorali de campanie PAS&Maia! Ai dreptul doar să susții și să bați din palme – restul interSIS!”, a declarat Bilețchi într-o reacție pe Telegram.

Iar fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul „Frauda Bancară”, a sugerat că cetățenii țării încă „nu au ales” cursul european, astfel, SIS n-ar trebui „să protejeze” acest vector.

Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Mustățea, și-a dat drumul astăzi flașnetei despre influența înfricoșătoare a Rusiei asupra locuitorilor din Moldova. Chipurile există amenințări la adresa integrării europene. Și de ce naiba tot SIS-ul se grăbește să protejeze eurointegrarea? V-ați ieșit din minți complet? Referendumul încă n-avut loc, oamenii nu au ales nimic. Dar autoritățile au încetat deja să mai pretindă măcar că opinia cetățenilor contează. Nu credeți, nerespectaților, că puteți citi o metodologie de la Washington și toată țara va mărșălui spre UE”, a scris Șor rețelele de socializare.

De cealaltă parte, președinta Alianței Liberarilor și Democraților pentru Europa (ALDE) Arina Spătaru a calificat raportul SIS ca fiind „alarmant” și a condamnat încercările Rusiei de a destabiliza Moldova. În același timp, politiciana a declarat că guvernarea are o reacție „inadecvată” la această amenințare.

Astăzi, în urma prezentării raportului alarmant realizat de Serviciul de Informații și Securitate privind implicarea Rusiei în destabilizarea Republicii Moldova, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa își exprimă ferm dezaprobarea față de aceste acțiuni nefaste și își manifestă îngrijorarea cu privire la reacția inadecvată a guvernului PAS în fața acestor amenințări grave la adresa democrației și suveranității. ALDE condamnă cu fermitate imixtiunea Rusiei în afacerile interne ale țării și subliniază necesitatea unei abordări hotărâte pentru contracararea acestor influențe dăunătoare”, a declarat Spătaru într-un mesaj video.

Precizăm că, pe 5 martie, în cadrul unui briefing de presă, Alexandru Musteața a declarat că SIS a intrat în posesia mai multor date care indică că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. În aceste acțiuni, Rusia va implica 3 categorii de actori: actorii politici deschis declarați pro-Federația Rusă, actori politici declarați pro-stataliști și actori politici conectați la grupurile criminal organizate. Se planifică generarea mai multor crize inclusiv în regiunea din UTAG sau stânga Nistrului, amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republicii Moldova – cel mai important actor pe care mizează Federația Rusă fiind gruparea lui Ilan Șor, dar și organizarea protestelor la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: