Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement, nedumerită de noile restricții impuse de autorități
Full Article 2 minutes read

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement, nedumerită de noile restricții impuse de autorități

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) cere precizări din partea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP), care a declarat stare de urgență în sănătate publică la nivel național. Potrivit MĂR, hotărârea prin care sunt impuse anumite restricții conține mai multe aspecte neclare.

„Hotărârea CNESP nu prevede o instrucțiune, fie un mecanism de implementare a procesului de prezentare a documentației COVID-19 de către consumatori și nici procedura de control din partea instituțiilor cu funcție de control. Cu atât mai mult, prin prevederile generale „club de noapte” și „ring de dans” nu este clar care tipuri de unități de alimentație publică vor fi supuse verificărilor sau care din activitățile din cadrul acestora”, se arată în comunicat.

Amintim că, potrivit hotărârii CNESP, începând cu ziua de 10 septembrie, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor fi admise la spectacole, concerte, festivaluri, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, a cluburilor de noapte, ringurilor de dans etc., la prezentarea unuia din documentele:

-certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;

-rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;

-concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);

-act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

Comisia a mai dispus ca autoritățile din domeniul ordinii publice și apărării naționale să intensifice acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, atât de către persoanele fizice, cât și juridice.

De asemenea, Agenția Națională de Transport Auto, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, vor spori controalele efectuate în transportul local, municipal/raional/interraional și internațional, în vederea supravegherii respectării măsurilor de sănătate publică.

În același timp, Agenția Națională pentru Sănătate Publică va fi responsabilă de elaborarea/reactualizarea în decurs de 5 zile a instrucțiunilor pentru activitatea în condiții de pandemie COVID-19 a unităților economice și sociale.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: