„Astfel de capricii ale ambasadorului României nu pot duce decât la tensiuni”. PSRM cere MAEIE să evalueze discursul lui Daniel Ioniță
Full Article 3 minutes read

„Astfel de capricii ale ambasadorului României nu pot duce decât la tensiuni”. PSRM cere MAEIE să evalueze discursul lui Daniel Ioniță

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă cu fermitate declarația făcută de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, la Cimitirul soldaților români din satul Mana, raionul Orhei. Într-un comunicat de presă publicat pe 26 octombrie, PSRM califică declarația drept „scandaloasă și iresponsabilă” și menționează că aceasta „trebuie evaluată corespunzător” de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Într-un comunicat de presă, PSRM  îl acuză pe ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță, că ar fi „insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei”.

„O astfel de declarație scandaloasă și iresponsabilă încalcă grav toate principiile diplomației și trebuie evaluată corespunzător de către Ministerul de Externe al Republicii Moldova. Partidul Socialiștilor a susținut în mod constant relațiile de prietenie cu țara vecină – România. Totuși, astfel de capricii ale ambasadorului României nu pot duce decît la tensiuni între țările noastre și la o scădere a autorității statului român și a diplomaților săi în rîndul cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicatul PSRM.

PSRM mai scrie că pledează în continuare ca pe 9 mai să fie sărbătorită Ziua Victoriei și pe 24 august – Ziua Eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă, în calitate de date comemorabile naționale:

„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova consideră absolut inacceptabilă orice încercare de rescriere a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, retezînd din eroismul soldatului sovietic care a obținut victorie. Dorim să vă reamintim că o serie de forțe politice, inclusiv unii candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, au făcut anterior astfel de declarații iresponsabile, mai ales în ajunul unor date memorabile asociate eliberării Moldovei de ocupația fascistă și sfîrșitul victorios al Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

Reacția vine după ce Ambasada României în Republica Moldova a organizat în data de 23 octombrie 2020, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române situat în interiorul cimitirului localității Mana, raionul Orhei, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române.

Ambasadorul României Daniel Ioniță a precizat în discursul susținut cu această ocazie că „generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.

Iar atașatul militar, aero și naval al României în Republica Moldova, col. Cristi Ladaniuc a declarat că în Cimitirul de Onoare Românesc din localitatea Mana „odihnesc 16 Eroi Români (2 identificați, și 14 neidentificați), din cadrul Regimentului 32 Dorobanți, căzuți eroic la datorie, în data de 14 iulie 1941, în urma luptelor purtate în Zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, consecință a pactului Ribbentrop-Molotov.”

Totodată, a menționat că „sacrificiul suprem al Eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu”.

Ambasada Rusiei la Chișinău a criticat dur mesajul și a acuzat diplomații români de „cinism”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: