dumskaya.net

Atacul din Germania cu implicarea baschetbaliștilor din Ucraina: a decedat și al doilea sportiv

Al doilea baschetbalist din Ucraina, rănit în atacul din Germania, a murit. Este vorba despre Artiom Kozacenko în vârstă de 18 ani. Înainte de aceasta, Kozacenko și prietenul său Vladimir Ermakov au fost atacați cu un cuțit. În rezultat, Ermakov în vârstă de 17 ani a decedat. Ambii jucau pentru echipa de tineret ART Giants din Düsseldorf. 

„ART Giants deplânge pierderea a unui alt jucător Artiom Kozacenko! (…) După atacul de la Oberhausen, Artiom a fost la terapie intensivă. Din nefericire, în ultimele zile, starea lui s-a deteriorat atât de mult încât medicii nu au putut să îl ajute”, se arată într-un mesaj al echipei de baschet.

Mai devreme, poliția din Oberhausen a raportat că după ce a colectat probe a emis mandate de arest pentru încă trei tineri – un german de 14 ani de origine greacă din Herne și doi sirieni, de 14 și 15 ani, din Gelsenkirchen. 

***

Poliția germană a anunțat pe 12 februarie că două grupuri de tineri au început un conflict verbal într-un autobuz, în drum spre centrul orașului Oberhausen. După ce au coborât din autobuz, altercația a degenerat în bătaie. Potrivit rapoartelor preliminare a fost folosit și un cuțit. În total, patru tineri au fost grav răniți, inclusiv doi adolescenți ucraineni în vârstă de 17 și 18 ani – din Düsseldorf. Ucraineanul de 17 ani a murit la scurt timp, în timpul unei intervenții chirurgicale de urgență.

Federația de baschet din Kiev declara că „tinerii baschetbaliști au fost atacați cu cuțite pe stradă pentru simplul fapt că sunt ucraineni”.

Poliția din Germania preciza că anchetatorii au reușit să identifice și să rețină doi suspecți. Este vorba de un tânăr de 15 ani din Gelsenkirchen, de origine germano-turcă, și de un grec de 14 ani, de origine germană, din Herne. Ambii au săvârșit infracțiuni penale în trecut. Tânărul de 15 ani a fost arestat pentru omor prin imprudență și vătămare corporală gravă. Iar adolescentul de 14 ani a fost predat tutorilor săi legali, deoarece suspiciunea împotriva lui nu a putut fi confirmată în mod concludent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stiri.md/foto simbol

Garajele metalice, evacuate pentru a face loc parcărilor? Ceban: „Încercăm cu binișorul”

Garajele metalice amplasate ilegal în municipiul Chișinău vor fi evacuate dacă proprietarii nu vor elibera terenurile ocupate. Avertismentul a fost lansat pe 7 septembrie de primarul Chișinăului, Ion Ceban.

„În fiecare sector avem proiecte mari: drumuri, parcări foarte multe, se lucrează la cele de captură, cât și în fiecare sector construim parcări de capacitate mare pe diferite segmente și zone. Atât pe adiacența străzilor, cât și acolo unde erau anterior trotuarele distruse (…), în zonele rezidențiale, dar și parcările care au fost ocupate anterior abuziv și acum sunt eliberate. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că sunt foarte multe poziții contra evacuării garajelor metalice. Marea majoritate dintre care stau totuși absolut neconform pe teritoriul municipiului Chișinău. Noi încercăm cu binișorul. Acolo unde nu va fi înțeles mesajul cu binișorul, vom interveni altfel, așa cum am intervenit la panourile publicitare, la gheretele care erau ilegale. Sunt spații, în mare măsură, cu excepții mici, ocupate abuziv”, a declarat Ceban la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău.

Primarul a mai spus că „aceste garaje vor fi evacuate, iar în locul lor vor fi construite parcări pentru oameni”.

Amintim că, în februarie 2020, Ion Ceban a dispus inventarierea tuturor garajelor amplasate ilegal în municipiul Chișinău. Tot atunci, el anunța că în locul acestor garaje vor fi construite parcări. Detalii AICI. În ianuarie 2021, TV8 relata că, în total, erau peste 2700 de garaje metalice, iar pe parcursul anului 2020, 10 la sută dintre acestea au fost evacuate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: