Primăria Chișinău

Au mai rămas trei zile ca să vă imunizați la Centrul de Vaccinare anti-COVID din Chișinău

Din 1 aprilie 2022 va fi suspendată activitatea Centrului Municipal de Vaccinare anti-COVID-19 din str. Petru Rareș 18, precum și a celor 2 puncte de vaccinare mobile, troleibuz și autobuz. Informația a fost confirmată, pe 28 martie, de Primăria Chișinău.

Măsura a fost luată ca urmare a adresării tot mai scăzute din partea populației pentru imunizare, dar și la recomandarea specialiștilor în sănătate publică, membri ai Comisiei municipale pentru sănătate publică. Subiectul a fost abordat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, a ținut să precizeze că activitatea centrelor de vaccinare a fost anume suspendată și nu sistată, ceea ce însemnă că aceste unități pot fi reactivate ușor la necesitate.

Totodată, oficialul a făcut apel în continuare către persoanele nevaccinate, să se imunizeze imediat, pentru a rămâne protejate, întrucât COVID-ul nu a dispărut.

Persoanele care vor dori să se vaccineze o vor putea face la punctele de vaccinare din cadrul centrelor medicilor de familie, din oraș și din suburbii, la cabinetele de imunizare, inclusiv cele private.

În prezent, municipiul Chișinău este încadrat în gradul de alertă COD GALBEN, ceea ce înseamnă că numărul de infectări este în descreștere. Astfel, toate spitalele din Chișinău au revenit la regimul normal de activitate, conform profilurilor stabilite. Totodată se mențin câteva secții pentru profilul COVID.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, acoperirea națională cu o doză, în populația generală, constituie peste 31%, iar cu schemă completă – peste 30%.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Merz critică vizita lui Fico la Moscova de Ziua Victoriei: „Vom discuta cu el”. Premierul slovac a fost singurul reprezentant UE care a mers în Rusia

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, l-a criticat pe prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, pentru vizita sa la Moscova cu ocazia Zilei Victoriei – considerată drept o abatere de la linia UE de izolare a Federației Ruse după declanșarea invaziei asupra Ucrainei. El a spus că va discuta despre deplasare cu omologul său slovac.

Robert Fico știe că aici opiniile noastre diferă. Îmi pare profund rău pentru acest lucru și vom discuta cu el despre călătoria sa la Moscova”, a spus Friedrich Merz la o conferință la Stockholm.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat afirmațiile cancelarului Germaniei, menționând că Europa „se autoorganizează într-un lagăr de concentrare”. „Nu ar fi existat nicio Zi a Europei fără victoria poporului sovietic. Ar fi fost un singur lagăr de concentrare imens, cu camere de gazare”, a adăugat Zaharova.

Robert Fico a fost singurul lider UE care a vizitat Federația Rusă cu ocazia celei de-a 81-a aniversări a victoriei asupra nazismului și a sfârșitului celui de-al doilea război mondial. El a sosit la Moscova pe 8 mai și a depus flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, însă nu a participat la tradiționala paradă militară din Piața Roșie. Ulterior, Fico s-a întâlnit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Încă înainte de vizită, s-a vehiculat că premierul slovac intenționa să-i transmită lui Putin un mesaj din partea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, notează Meduza. Totuși, potrivit consilierului președintelui rus, Iurii Ușakov, premierul slovac nu a transmis în final niciun mesaj.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: