Tudor Mardei | NewsMaker

Audieri în Parlament, după ce TUX a lăsat zeci de mii de oameni fără bani. Costiuc și socialiștii cer comisii speciale

Parlamentul Republicii Moldova va organiza marți, 25 noiembrie, audieri publice în cadrul comisiei de profil pe cazul TUX – piramida financiară care ar fi lăsat, potrivit estimărilor, circa 50 de mii de cetățeni fără economiile depuse. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Radu Marian, pe rețelele de socializare. Între timp, două fracțiuni ale opoziției – PSRM și „Democrația Acasă” – cer constituirea unor comisii parlamentare speciale pentru investigarea activității TUX în Moldova.

Inițiativa legislativă a fracțiunii „Democrația Acasă”, condusă de Vasile Costiuc, prevede crearea unei comisii parlamentare speciale care să investigheze activitatea platformei, să audieze instituțiile responsabile și să prezinte în plen, în termen de 60 de zile, un raport final.

La câteva zile distanță, și PSRM a solicitat un control parlamentar asupra TUX. Socialiștii susțin că inițiativa lor urmărește identificarea încălcărilor comise în activitatea platformei TUX Moldova, a acțiunilor sau inacțiunilor instituțiilor centrale de drept, precum și a posibilei implicări a angajaților acestora în funcționarea schemei.

„Cetățenii au dreptul să cunoască adevărul, iar persoanele responsabile trebuie să fie trase la răspundere. Trebuie să reunim toate organele de aplicare a legii pentru a asigura securitatea reală în țară”, a declarat Marcel Cenușă, deputat PSRM, pe 24 noiembrie.

La rândul său, fracțiunea majoritară, PAS, anunță că va desfășura audieri publice pe acest subiect marți, 25 noiembrie, începând cu ora 10:00. Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, audierile vor putea fi urmărite în direct pe paginile oficiale ale Parlamentului. Persoanele care doresc să participe sunt îndemnate să se înregistreze online, AICI.

Reamintim, platforma de tranzacționare TUX Moldova – bănuită că ar funcționa ca o piramidă financiară – s-a prăbușit la începutul lunii octombrie, curent. Estimările arată că circa 50 de mii de oameni ar fi fost atrași în această schemă. Pierderile estimate depășesc 48 de milioane de euro. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, însă specialiștii avertizează – este puțin probabil ca oamenii să își mai recapete investițiile.

Pe 6 noiembrie, la aproape o lună de la închiderea TUX, oamenii legii au anunțat percheziții în cadrul a trei cauze penale ce vizează activități ilicite de întreprinzător, spălare de bani și evaziune fiscală prin intermediul platformei TUX. Cinci persoane, inclusiv lideri ai schemei, au fost reținute. În urma perchezițiilor au fost ridicate inclusiv sume importante de bani, valută străină, telefoane și computere folosite pentru tranzacții, anunțau procurorii atunci.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: