Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a îndemnat protestatarii iranieni să continue manifestațiile și să preia controlul asupra instituțiilor de stat. Totodată, liderul de la Casa Albă le-a transmis că „ajutorul este pe drum”. Adresarea a fost publicată pe rețeaua de socializare Truth Social pe 13 ianuarie. „Patrioți iranieni,
Magistrații din România vor prelua din februarie dosarul în care este acuzat de trădare de patrie fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Balan, arestat acum patru luni. Procesul penal este în faza de urmărire penală, iar în luna viitoare urmează să fie eliberat
Ministerul Afacerilor Externe a comunicat că, până în acest moment, nu a fost informat de autoritățile ucrainene privind impunerea vreunei interdicții de intrare în Ucraina în raport cu vicepreședintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Adrian Dulgher, care a declarat recent că viața în țara vecină – care se confruntă
În ultimii 5 ani, peste 1 600 de cetățeni ai Republicii Moldova au decedat peste hotare. Potrivit unor date furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în perioada 1 ianuarie 2020 – 30 noiembrie 2025, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale țării au eliberat aproximativ 1 600 de pașapoarte mortuare, document
Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană – care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova – ar putea fi prelungită. Liderul de facto din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, a emis un ordin în acest sens, care va fi examinat de legislativul nerecunoscut de la Tiraspol
Statele Unite ale Americii își îndeamnă cetățenii să părăsească teritoriul Iranului, pe fondul protestelor sângeroase care au loc și al unor posibile lovituri din partea Washingtonului. Un mesaj în acest sens a fost publicat pe site-ul ambasadei virtuale a SUA la Teheran. „Cetățenii americani ar trebui să se aștepte la
Igor Dodon, deputat și lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a venit cu critici la adresa președintei Maia Sandu, după ce aceasta și-a exprimat susținerea pentru unirea Republicii Moldova cu România. Dodon, care s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva unirii de-a lungul timpului, susține că sprijinul șefei statului
Președinta Maia Sandu a declarat că, în cazul în care ar fi organizat un referendum, ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România. Ea a mai spus că, în prezent, nu există o majoritate de cetățeni moldoveni care să susțină acest deziderat, iar autoritățile de la Chișinău urmăresc mai degrabă
Mai multe loturi de lapte praf „NAN” și „Nestogen” au fost retrase din comerț, la inițiativa producătorului – compania Nestle. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-un comunicat din 12 ianuarie. Conform ANSA, loturile de lapte praf respective au fost rechemate din comerț, din cauza
Șeful-adjunct al organului executiv nerecunoscut de la Tiraspol, Serghei Obolonik, a prezentat informații despre asigurarea regiunii transnistrene cu resurse energetice în primele 11 zile ale anului 2026. Potrivit lui, Combinatul de ciment de la Râbnița și-a suspendat activitatea, iar Uzina Metalurgică Moldovenească funcționează la capacitate parțială, în timp ce în