Ultimele materiale

(UPDATE 10:00) Andrei Ermak confirmă percheziții desfășurate de NABU și SAP. Potrivit lui, descinderile au loc la domiciliul său. „Nu există nicio piedică pentru anchetatori. Li s-a oferit acces complet în apartament, iar la fața locului se află avocații mei, care colaborează cu forțele de ordine. Din partea mea —

Stația de epurare a apelor uzate menajere din orașul Drochia, construcția căreia a costat peste 13 milioane de lei, a funcționat doar câteva luni în cei opt ani de când a fost dată în exploatare, arată o anchetă Cu Sens. Aceasta a fost construită din bani oferiți de Uniunea Europeană

Autoritățile franceze vor introduce în legislația națională serviciul militar voluntar. Instruirile vor dura 10 luni și vor fi remunerate. Declarațiile au fost făcute de președintele Franței, Emmanuel Macron, pe 27 noiembrie, în faţa celei de-a 27 Brigăzi de Infanterie de Munte (BIM) din Varces. „Noul serviciu național va fi introdus

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru 5 bărbați care sunt înrolați Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană. Șefa statului a semnat un decret în acest sens pe 27 noiembrie. Potrivit decretului, cetățenia Republicii Moldova a fost retrasă lui Oleg Boț, Vladimir Coblai, Pavel Morozov,

Averile președintelui raionului Rîșcani, Vladimir Mizdrenco, și consilierului municipal din Bălți, Maxim Moroșan, care sunt vizați în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă, vor fi verificate. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis două procese-verbale de inițiere a controlului pe 26 noiembrie. Pe 27 octombrie, Autoritatea Națională de Integritate a

Parlamentul a denunțat, în cadrul ședinței plenare din 27 noiembrie, Acordul moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale. Proiectul a fost susțin în lectura a doua de 57 deputați. Acordul a fost semnat în anul 1998, la Moscova și a intrat în vigoare în iulie 2001. În baza documentului, Federația

Deputatul socialist Vlad Batrîncea a criticat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 27 noiembrie, intenția României de a cumpăra Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care l-a catalogat drept „o întreprindere strategică pentru Republica Moldova”. Fracțiunea sa a propus audierea prim-ministrului Alexandru Munteanu la acest subiect, însă inițiativa nu a

Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a pus la îndoială circumstanțele cazului în care o dronă rusească s-a prăbușit pe acoperișul unei locuințe din raionul Florești. El a spus că experții trebuie să se clarifice și a sugerat că incidentul ar fi o „operațiune sub steag fals”.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu precizări după convocarea ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de către 6 drone. Instituția a precizat că i-a transmis diplomatului că astfel de acțiuni încalcă suveranitatea țării noastre și

Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a ajuns la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a fost convocat după un nou caz de survolare ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de drone rusești. După ce diplomatul a intrat în clădire, unul dintre aparatele de zbor, care s-a

Ultimele știri

x
x