gifp.md

Vânzarea portului Giurgiulești: socialiștii au cerut audierea premierului în Parlament. Reacția PAS

Deputatul socialist Vlad Batrîncea a criticat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 27 noiembrie, intenția României de a cumpăra Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care l-a catalogat drept „o întreprindere strategică pentru Republica Moldova”. Fracțiunea sa a propus audierea prim-ministrului Alexandru Munteanu la acest subiect, însă inițiativa nu a întrunit numărul suficient de voturi. La rândul său, Andrian Cheptonar, deputat al formațiunii de guvernământ PAS, a precizat că potențiala achiziție nu vizează Portul de Stat Giurgiulești, singurul care se află în proprietatea Republicii Moldova. El a subliniat că, actualmente, acest port aduce venituri de „sute de milioane de lei” și va rămâne un activ al statului.

Batrîncea s-a arătat nemulțumit de recenta afirmație a eurodeputatului român Nicu Ștefănuță, cu privire la achiziționarea Portului Internațional Liber Giurgiulești.

„Portul Giurgiulești este o întreprindere strategică pentru Republica Moldova, mândrie națională, construit de statul Republica Moldova din banii statului, fără împrumuturi. Ca să aflăm că 20 de milioane de euro este o investiție majoră. Vorbiți de miliarde de euro suport din partea Uniunii Europene și de aici nu identificăm un procent din suma respectivă pentru a face investiții strategice la portul maritim, ca să avem o dezvoltare economică și o perspectivă clară. Este o întrebare pentru dl. Munteanu pe motiv că dânsul a promis dezvoltare economică și dânsul a făcut multe angajamente publică că va veni cu dezvoltarea inclusiv și a infrastructurii. În realitate, vedem că continuă aceiași practică: decizii netransparente care afectează interesul național al Republicii Moldova”, a spus parlamentarul.

Totodată, fracțiunea socialiștilor a solicitat audierea premierului Alexandru Munteanu cu privire la „perspectiva și viitorul” Portului Internațional Giurgiulești. Inițiativa a fost supusă votului și a acumulat doar 35 de voturi, astfel că nu a fost inclusă pe ordinea de zi.

La rândul său, deputatul PAS Andrian Cheptonar a ținut să facă precizări referitor la declarațiile lui Batrîncea.

„Vreau să facem din fața locului o distincție între portul privat Giurgiulești și portul de stat Giurgiulești. Portul de stat Giurgiulești este, în prezent, o întreprindere care aduce profit. Este pentru prima dată în istoria țării când se încasează venituri de sute de milioane de lei. Portul de stat beneficiază de investiții din bani proprii și se dezvoltă. Va deveni un hub maritim foarte important și benefic pentru Republica Moldova. Și atunci când se vorbește aici, în plen, eu vreau să facem o distincție clară: portul de stat rămâne un activ al statului”, a spus Cheptonar.

Precizăm că în regiunea Giurgiulești funcționează astăzi două porturi vecine, situate pe terenuri adiacente: Portul Internațional Liber Giurgiulești și Portul de Stat Giurgiulești.

Portul Internațional Liber este operat de compania Danube Logistics și deținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acesta funcționează pe un teren al statului, dar în baza unui acord de concesiune încheiat la începutul anilor 2000. În 2023, România și-a exprimat public intenția de a prelua Portul Internațional Liber.

Pe 19 noiembrie 2025, eurodeputatul Nicu Ștefănuță a scris pe Facebook că România ar fi cumpărat deja portul, în urma unei tranzacții încheiate recent. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova a respins, însă, afirmația. Instituția a precizat că discuțiile privind achiziționarea portului sunt încă în desfășurare.

Pe de altă parte, Portul de Stat Giurgiulești se află integral în proprietatea Guvernului Republicii Moldova. Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că acest port va fi modernizat și extins în următorii ani. Potrivit lui, planul include reparația danei, modernizarea infrastructurii operaționale și curățarea albiei râului, lucrări care vor fi finanțate integral din sursele proprii ale portului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: