Ultimele materiale

Gagauziya Radio Televizionu (GRT), televiziunea publică a autonomiei găgăuze, a fost exclus din Registrul semnatarilor Codului deontologic al jurnalistului. Decizia a fost luată pe 15 octombrie de Consiliul Presei, în urma unui control care a arătat că postul TV încalcă în mod constant prevederile Codului. Potrivit Media Critica, controlul a

Autorităţile Ucrainei au îndemnat ucrainenii să economisească gazul, după un nou atac asupra unei întreprinderi de extracție a resursei energetice. Contactată de NM, compania de stat Energocom din Republica Moldova a declarat că stocurile de gaz ale țării noastre din Ucraina nu vor fi afectate din cauza bombardamentelor rusești. Armata

Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiune care a obținut din nou majoritate parlamentară în urma alegerile din septembrie, nu și-a asumat preluarea conducerii Guvernului pentru că vizează un nou mandat de președinte al Parlamentului. Declarația a fost făcută de Adrian Băluțel, șef al Cabinetului prezidențial, care a

Republica Moldova și Slovacia au încheiat prima rundă de negocieri asupra Aranjamentului administrativ pentru punerea în aplicare a Acordului în domeniul securității sociale. Discuțiile au avut loc în perioada 13-16 octombrie, la Bratislava. Aranjamentul administrativ reprezintă un instrument de implementare a prevederilor Acordului, menit să asigure un cadru clar pentru

Omul de afaceri Alexandru Munteanu a publicat pe 14 octombrie primul mesaj după ce s-a aflat că el va fi candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru. Munteanu a precizat că firmele sale activează legal, după ce presa a scris că una din companiile sale apare în

Autoritățile ruse au deschis o cauză penală împotriva unui grup de membri ai Comitetului Anti-război al Rusiei – organizație creată după declanșarea invaziei din Ucraina, pentru „organizarea unui grup terorist sau participarea la acesta”. Printre figuranții dosarului se numără și galeristul Marat Ghelman, originar din Chișinău. Anterior, acesta a fost

Agenţia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie (ANPCV) a venit pe 13 octombrie cu o reacție la cazul femeii din Găgăuzia omorâte de propriul soț. ANPCV a declarat că crima respectivă este „un eșec” al societății și că ea nu trebuie „să

Partidul „Democrația Acasă” a rămas, într-un final, fără alocații de la bugetul de stat pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare din septembrie. Se întâmplă după ce Curtea Supremă de Justiție a casat parțial hotărârea Curții de Apel Centru din 9 octombrie, menținând sancțiunea aplicată de Comisia Electorală Centrală (CEC). În

Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut din nou majoritate parlamentară în urma alegerilor din septembrie, a confirmat că formaţiunea sa îl va propune pentru funcția de prim-ministru pe omul de afaceri Alexandru Munteanu. Anunțul a fost făcut pe 14 octombrie pe Facebook. Igor Grosu a

Omul de afaceri Alexandru Munteanu, care este stabilit de peste 20 de ani în Ucraina, ar urma să fie candidatul pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Informația a fost raportată de Ziarul de Gardă, care face trimitere la sursele sale. Potrivit ZdG, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar urma

Ultimele știri

x
x