Autoritățile de la Washington urmăresc situația din regiunea transnistreană „îndeaproape”, dat fiind rolul din ce în ce mai agresiv și destabilizator al Federației Ruse în Europa. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Matthew Miller, după ce autoritățile separatiste din stânga Nistrului au
Majorarea salariilor judecătorilor îi va determina să adopte hotărâri conform legii, nu conform apelurilor telefonice primite. Declarația a fost făcută de juristul Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce de la 1 ianuarie au fost majorate salariile judecătorilor și procurorilor care au trecut vetting-ul. Ion Guzun
Spitalul Raional Comrat „Isaac Gurfinkel” a fost dotat cu un aparat pentru distrugerea deșeurilor medicale, care a fost achiziționat dintr-un grant de $89 392. Grantul a fost oferit de Guvernul Japoniei prin programul „Kusanone”. Inaugurarea echipamentului pentru distrugerea deșeurilor medicale a avut loc pe 27 februarie. La eveniment au participat
În spațiul public a apărut documente ale Ministerului Apărării din care reiese că întreprinderile din Republica Moldova trebuie să predea vehiculele și piesele de schimb pe care le dețin în cazul în care în țară va fi declarată mobilizare militară. Contactată de NM, reprezentanta Ministerului Apărării Alla Diaconu a confirmat
De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, în 24 februarie 2022, 2 067 de ucraineni au dobândit cetățenia Republicii Moldova, iar 697 – au fost recunoscuți drept cetățeni moldoveni. Datele au fost raportate pe 27 februarie de Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). În perioada 24 februarie 2022 – 31 ianuarie
Sectorul strugurilor pentru masă din Republica Moldova urmează să primească sprijin prin intermediul inițiativei „One Country One Priority Product” (OCOP), condusă la nivel global de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Un proiect de asistență tehnică, evaluat la 350 000 de dolari pentru doi ani, a fost semnat
Secretarul adjunct pentru Europa de Est, Politici și Afaceri Regionale în Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA), Christopher Smith, care se află într-o vizită de lucru în Moldova, a avut întrevederi cu vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrean la Chișinău și cu
Un TIR înmatriculat în Republica Moldova, încărcat cu grâu, s-a răsturnat în România. Accidentul a avut loc pe 27 februarie în carierul Bucium, orașul Iași. Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii accidentului, scrie BZI. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău nu a venit încă cu detalii despre caz.
Fostul bașcan Irina Vlah, lideră a asociației obștești „Platforma Moldova”, a publicat o nouă scrisoare deschisă adresată președintei țării Maia Sandu. Politiciana s-a arătat nemulțumită de răspunsul pe care i l-a acordat Președinția pe tema includerii în cadrul referendumului unei întrebări pe tema neutralității țării. Vlah consideră că a primit
Președintele SUA Joe Biden „speră” că până pe 4 martie se va reuși începerea unui armistițiu între Israel și gruparea teroristă Hamas din Fâșia Gaza – aflate în război. Precizarea a fost făcută pe 26 februarie în cadrul unor declarații de presă. Pe 26 februarie, președintele american a fost surprins