president.gospmr.org

Oficial al Departamentului american de Stat, în vizită la Tiraspol. Anterior s-a întâlnit cu Sandu, Recean și Serebrian

Secretarul adjunct pentru Europa de Est, Politici și Afaceri Regionale în Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA), Christopher Smith, care se află într-o vizită de lucru în Moldova, a avut întrevederi cu vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrean la Chișinău și cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski – la Tiraspol. Discuțiile s-au axat în principal pe evoluțiile din dosarul transnistrean.

Discuții despre diferendul transnistrean la Chișinău

Christopher Smith s-a întâlnit cu Oleg Serebrian pe 26 februarie, la Chișinău.

Vicepremierul a menționat în discuții acțiunile Chișinăului pentru a reintegra economic și social regiunea transnistreană în spațiile naționale unice, menționând inclusiv noile prevederi din Codul Vamal care obligă companiile din stânga Nistrului să achite plățile aferente pentru importul mărfurilor. Serebrian a declarat că implementarea legislației vamal-economice a Republicii Moldova „stimulează intrarea în legalitate deplină a activității mediului de afaceri din regiune”.

A fost relatată starea foarte precară a drepturilor omului în raioanele de est ale țării și persecutarea abuzivă a cetățenilor de către Tiraspol sub pretextul luptei cu pretinși ,,extremiști”, care în același timp intenționat sustrage atenția partenerilor externi prin politizarea excesivă a prevederilor legislației penale privind incriminarea separatismului ce nu are nicio legătură cu procesul de negocieri”, se arată într-un comunicat de Biroul politici de reintegrare.

Totodată, viceprim-ministrul a reconfirmat disponibilitatea „fermă” a Chișinăului de a menține un dialog „productiv” în formatele de negocieri existente, de a promova o reglementare pașnică și politică a conflictului transnistrean, precum și de a păstra o atmosferă de securitate, previzibilitate și de cooperare cu partenerii strategici.

gov.md
gov.md
gov.md

Chirstopher Smith, întâlnire cu Krasnoselski la Tiraspol

Pe 27 februarie, Christopher Smith s-a deplasat la Tiraspol, unde a avut o întrevedere cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski. La întâlnire a participat și responsabilul de relațiile externe ale regiunii Vitalii Ignatiev.

Potrivit unui comunicat publicat de Tiraspol, Vadim Krasnoselski a subliniat importanța dialogului cu Statele Unite ale Americii în calitate de observator în formatul de negocieri privind soluționarea diferendului transnistrean „5+2”.

Președintele a reafirmat angajamentul Transnistriei față de principiile de menținere a păcii și securității. Acesta a subliniat că procesul de negociere ar trebui să continue, indiferent de cât de diferite sunt pozițiile părților, și a menționat, de asemenea, că el consideră că formatul „Reuniunii permanente…” și interacțiunea la nivel de „1+1” sunt relevante”, se arată în comunicat.

La rândul său, potrivit Tiraspolului, Christopher Smith a dat asigurări că SUA pledează pentru o soluționare pașnică a diferendului transnistrean și sprijină orice dialog pozitiv.

De asemenea, Krasnoselski s-a plâns oficialului american pe așa-zisele „presiuni” de ordin economic asupra regiunii transnistrene din partea Chișinăului.

Referindu-se la taxele introduse de Moldova din 1 ianuarie anul curent pentru participanții transnistreni la activitatea economică externă, Vadim Krasnoselski a calificat drept ipocrizie declarațiile potrivit cărora întreprinzătorii au posibilitatea de a transporta mărfuri fără taxe vamale dacă dețin un certificat, deoarece acest certificat poate fi obținut doar dacă dețin un cont într-o bancă moldovenească”, a comunicat serviciul de presă a lui Krasnoselski.

president.gospmr.org

Precizăm că Christopher Smith se află într-o deplasare de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul din Departamentul de Stat SUA a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean. Părțile au discutat despre situația regională, dar și felul în care SUA pot sprijini Republica Moldova în implementarea reformelor și avansarea pe agenda europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Doi polițiști din Fălești au folosit armele pentru a opri un motociclist care se deplasa cu viteză? Explicația IGP

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit duminică, 7 iulie, cu o reacție după ce în mediul online au fost publicate imagini în care doi polițiști încearcă să oprească doi motocicliști care se deplasau cu viteză excesivă, folosind armele din dotare, iar unul dintre aceștia a îndreptat pistolul spre unul dintre conducătorii vehiculelor. Instituția a precizat că oamenii legii au utilizat armele fără executarea focurilor, după ce motocicliștii ar fi ignorat de două ori solicitările de a opri, însă nici ulterior nu s-au conformat și au părăsit locul într-o direcție necunoscută.

Conform IGP, incidentul a avut loc pe 7 iunie, în satul Sărata Veche, raionul Fălești. În acea zi, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier, în care șoferul implicat a părăsit locul faptei.

În timpul documentării cazului, polițiștii au observat două motociclete care circulau în repetate rânduri cu viteză excesivă și fără plăcuțe de înmatriculare, punând în pericol siguranța traficului rutier. Anterior, autoritățile ar fi primit mai multe sesizări privind deplasarea acestora cu încălcarea regulilor de circulație.

În timpul intervenției, conducătorii motocicletelor au fost somați repetat să oprească, însă aceștia nu s-au conformat indicațiilor și somațiilor polițistului și și-au continuat deplasarea. În contextul în care motocicliștii au ales să treacă a treia oară cu viteză excesivă, ignorând solicitările poliției, pentru a asigura oprirea acestora, polițistul a utilizat arma din dotare, aceasta fiind asigurată, fără executarea focurilor și fără punerea în pericol a integrității persoanelor. Conducătorii motocicletelor nu s-au conformat indicațiilor nici de această dată, continuându-și deplasarea și părăsind locul într-o direcție necunoscută”, a spus IGP.

Potrivit oamenilor legii, pe 1 iulie, aceleași persoane au fost implicate într-o cursă între motociclete, soldată cu un accident rutier pe un drum din extravilanul satului Sărata Veche. În urma coliziunii frontale, trei pasageri au suferit traumatisme, printre care și minori, fiind internați în spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările au stabilit că conducătorii motocicletelor nu dețin permis de conducere, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: