În noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în Finlanda, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din secolul XXI: – 44,3°C. Temperatura a fost consemnată la Aeroportul Enontekio, a transmis portalul finlandez Yle. În seara de 4 ianuarie, pe Aeroportul Enontekio din nordul Finlandiei termometrele au indicat -44°C, iar în timpul
NewsMaker a adunat în luna decembrie cel mai mare număr de vizitatori reali dintre toate portalurile informative cu conținut propriu din Republica Moldova. Datele au fost publicate de compania europeană de cercetare „Gemius”, care activează în toate țările Europei Centrale și de Est. Pe parcursul lunii decembrie 2023, NewsMaker a
Un angajat al Inspectoratului de Poliție Strășeni este cercetat pentru trafic de influență de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), după ce a fost denunțat de un cetățean la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit denunțătorului, polițistul ar fi pretins de la el mijloace financiare în schimbul
Elevul unui liceu din orașul Perry, statul american Iowa, a săvârșit un atac armat în instituția de învățământ în care își făcea studiile. Atacatorul a omorât un elev de clasa a VI-a și a rănit alte cinci persoane. Ulterior, tânărul s-ar fi sinucis. Atacul a avut loc pe 4 ianuarie,
Podul peste Gârla Mare, situat pe drumul R16 Bălți–Fălești–Sculeni–Ungheni, km 62,38, în apropierea localității Medeleni, a fost dat în exploatare astăzi, 5 ianuarie. Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat că a participat la evenimentul de inaugurare. Ministrul a declarat că podul
Doi bărbați de 26 și, respectiv, 27 de ani care sunt învinuiți că au violat o tânără care suferă de o boală psihică vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Generală (PG) a anunțat pe 5 ianuarie, într-un comunicat, că a finalizat investigațiile și a expediat în instanța de judecată cauza
„Termoelectrica” S.A. a anunțat că Blocul energetic nr.3 a fost oprit în noaptea de 4 ianuarie, la ora 23:53. S-a întâmplat din cauza unui deranjament care a apărut la economizorul cazanului, care necesită a fi lichidat. Lucrările de reparație urmează să dureze circa 2 – 3 zile. „Economizorul de la
Președintele Parlamentului Igor Grosu și colegii săi de partid, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Valentina Manic, Igor Chiriac și Mariana Lucrențianu au primit, în perioada septembrie – decembrie 2023, cadouri în valoare totală de 8 289 de lei de la oficiali străini. Informațiile se conțin în Registrul de evidență
Un tânăr de 18 ani, nerezident, a încercat să introducă în Republica Moldova 57 de microscheme și 430 de mape cu documente, anunță Serviciul Vamal. Cazul a avut loc pe 5 ianuarie, la postul vamal al Aeroportului Chișinău. Funcționarii vamali au supus controlului bagajele pasagerilor de la ruta Istanbul-Chișinău, iar
Primăria Chișinău nu va mai finanța grupele pentru program prelungit, așa ca înainte, ci va „căuta soluții împreună cu școlile și părinții”. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al primăriei capitalei, Vasile Chirilescu, pentru NM. Chirilescu a menționat că municipalitatea nu va mai putea finanța grupele cu program