Un Memorandum de Înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției a fost semnat de către directorul CNA Iulian Rusu și șeful Biroului de Stat de Investigații al Ucrainei, Oleksii Sukhachov. Scopul Memorandumului de Înțelegere este de a asigura o cooperare strânsă între cele două instituții, inclusiv prin schimb de informații
Pledoaria lui Nicolas Sarkozy pentru o Ucraină „neutră” şi un referendum pentru „ratificarea” anexării Crimeei a atras un val de critici din partea politicienilor şi experţilor. Cei din urmă au calificat comentariile fostului preşedinte al Franţei drept ruşinoase şi l-au acuzat că a fost cumpărat de Rusia lui Putin, relatează
Șeful Direcției generale asistență socială și sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gîlcă, cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, și-a dat demisia. Informația a fost confirmată, pe 18 august, chiar de către Gîlcă. „Astăzi îmi anunț public demisia mea! Am solicitat repetat și insistent Primarului General acceptarea demisiei mele. La
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Angela Sax, șefa oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Moldova (BERD), cu ocazia încheierii mandatului său. Întâlnirea a avut loc pe 18 august. În cadrul discuțiilor, Președinta a apreciat aportul Angelei Sax în stimularea investițiilor din partea BERD în țara
Decizia Rusiei privind interdicția de intrare în cazul unor deputați și persoane publice din Republica Moldova a provocat nedumerire la Chișinău. NewsMaker a luat legătura cu o parte dintre cei vizați. Iată cum au comentat atitudinea Moscovei. Grădinaru „Această sancțiune nu e în măsură să-mi schimbe viziunile” Deputatul PAS Vasile
Congresul Civic îl acuză pe primarul din comuna Bălăbănești Ion Cotoman și consilierii locali de „vandalism” și „profanare”, după ce aceștia au decis ca mormântul activistului comunist Anton Onica să fie scos din parcul din localitate. Formațiunea politică a solicitat Inspectoratului General al Poliției (IGP) să tragă la răspundere penală
Autoritățile de la Moscova au decis să introducă o interdicție de intrare în Federația Rusă pentru mai mulți oficiali de rang înalt din Moldova. Ministerul rus de Externe a anunțat că decizia este o măsură de răspuns la reducerea personalului ambasadei ruse la Chișinău. De menționat că MAE-ul rus nu
În perioada 17 iulie – 13 august, aproximativ 1 400 000 milioane de persoane s-au infectat cu Coronavirus la nivel mondial. Dintre acestea peste 2 300 de persoane au murit. Datele a fost confirmate într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în care se indică că numărul de infectări
Republica Moldova va acorda Ucrainei un nou pachet de asistență umanitară, sub formă de produse alimentare conservate, în valoare de 3 379 500 lei. Un proiect de Hotărâre în acest sens, publicat de Guvern, urmează a fi aprobat de Cabinetul de miniștri. Sprijinul umanitar este acordat în legătură cu calamitățile
Un bărbat care ar fi comandat șantajul fostului său partener de afaceri a fost reținut, pe 17 august, în Chișinău, de către ofițerii INI de comun cu procurorii PCCOCS și angajații SIS. Suspectul ar fi primit ilegal de la victimă peste 5 000 000 lei, începând cu anul 2019. Faptele