O adolescentă în vârstă de 16 ani, originară din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, este anunțată în căutare de către Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat de presă din 10 septembrie, oamenii legii au fost sesizați la data de 31 august. Minora locuia la centrul de plasament de pe str. Podgorenilor,
Deputații au aprobat, cu majoritatea voturilor, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, în prima lectură. Proiectul a fost elaborat cu scopul precizării veniturilor și cheltuielilor Bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) în rezultatul analizei executării pe parcursul anului, dinamicii categoriilor de beneficiari
Mai mulți membri ai Mișcării Politice Unirea au protestat astăzi, 10 septembrie, în fața sediului Procuraturii Generale. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de pedeapsa fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci, pe care o consideră prea blândă. În cadrul protestului,
Un bărbat în vârstă de 34 de ani originar din raionul Basarabeasca, riscă să fie cercetat penal pentru declaraţii mincinoase. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a declarat că este șantajat de către un necunoscut cu publicarea unor imagini intime ale soției sale. Bărbatul a declarat că în schimbul fotografiilor i s-a
În luna august, prețurile la mai multe categorii de legume și fructe de sezon s-au ieftinit, undele înregistrând prețuri mai mici cu aproape 30%. Pe de altă parte, s-au înregistrat majorări de prețuri la carne, ulei, lactate, miere și pește. Datele se conțin într-un raport al Biroului Național de Statistică
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a șase din cei opt foști angajați ai companii de construcții, reținuți în cadrul efectuării perchezițiilor, în ziua de 7 septembrie 2020, precum și plasarea în arest la domiciliu a altui figurant. În cazul celui de-al
Un grup infracțional, format din trei persoane cu vârsta cuprinse între 30 și 40 ani, specializat în escrocherie, a fost destructurat de către forțele de ordine. Oamenii legii au reținut în flagrant delict un membru al grupului. Mai mult, organizatorul grupului este cercetat penal și în dosarul organizației criminale „Borman”.
O moldoveancă în vârstă de 23 de ani, anunțată în căutare internațională, a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău de către polițiștii de frontieră. Tânăra fusese anterior condamnată la 7 ani de închisoare cu executare pentru trafic de ființe umane. Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră
Observatorii internaționali la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor putea intra în țară chiar dacă vin din statele clasificate ca zonă roșie din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia Electorală Centrală (CEC) în data de 8 septembrie, decizia a fost luată
În dimineața zilei de 8 septembrie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au efectuat o misiune neobișnuită pentru localnicii satului Taraclia, raionul Căușeni. Salvatorii au demontat și coborât de la înălțimea de 29 de metri o cruce care risca să cadă în orice moment. Potrivit unui comunicat de