LaBovick Law Group

(VIDEO) Din victimă, în bănuit. Un bărbat din Basarabeasca, cercetat penal pentru înscenarea unui șantaj

Un bărbat în vârstă de 34 de ani originar din raionul Basarabeasca, riscă să fie cercetat penal pentru declaraţii mincinoase. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a declarat că este șantajat de către un necunoscut cu publicarea unor imagini intime ale soției sale. 

Bărbatul a declarat că în schimbul fotografiilor i s-a cerut 5 000 de euro. Fiind audiat în cadrul cauzei penale, suspectul a comunicat că s-a întâlnit cu cel care îl șantaja în sectorul Centru din capitală.

În urma cercetărilor efectuate de către anchetatori, fiind analizate imaginile de pe camerele de supraveghere, s-a stabilit că bărbatul vrea să ducă în eroare organul de urmărire penală. Solicitat de a se prezenta la inspectorat pentru audieri suplimentare, acesta a recunoscut că a depus declații mincinoase cu privire la faptul că este șantajat și a transmis suma de 5 000 euro. Bărbatul a recurs la acest gest pentru se răzbuna pe soția lui cu care este în conflict.

Conform legislației în vigoare, bărbatul riscă o amendă în mărime de pînă la 32 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.

https://www.facebook.com/politiacapitalei.md/videos/896128237542057/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: