Ultimele materiale

În contextul creșterii prețurilor la măștile medicale, Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei a sesizat Consiliul Concurenței. Instituția a solicitat verificarea potențialelor înțelegeri între întreprinderi concurente care au drept scop fixarea preţurilor mai mari față de perioada de până la izbucnirea epidemiei în China, în decembrie 2019. Aceeași sursă

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu cei mai mari importatori de produse petroliere din Republica Moldova. Aceștia au discutat subiecte legate de activitatea acestor companii, problemele existente la stabilirea prețurilor pentru produsele petroliere, inclusiv determinarea mărimii accizelor la benzină și motorină. „Am solicitat interlocutorilor să

Conducerea Centrului Național Anticorupție (CNA) și a Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a avut o întrevedere cu Volodimir Tulin, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI). În cadrul discuției, FMI a comunicat că va sprijini în continuare Republica Moldova în eforturile de recuperare a banilor sustraşi în urma devalizării sistemului

Un șofer a încercat să mituiască inspectorii de patrulare după ce acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de viteză. Bărbatul a propus insistent oamenilor legii mijloace financiare în mărime de 250 de lei pentru a nu i se întocmi proces verbal cu privire la contravenție. Șoferul a fost surprins

Curtea Supremă de Justiție (CJS) a trimis la rejudecare dosarul lui David Davitean, care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tâlhărie. O decizie în acest sens a fost pronunțată de CSJ la 21 februarie curent. „Se admit recursurile ordinare declarate de către avocații Bolocan Ludmila, Beruceaşvili Andrei

Fostul președinte egiptean, Hosni Mubarak, a murit la vârsta 91 de ani într-un spital din Cairo, informează Digi24. Mubarak a condus Egiptul timp de 30 de ani, până să fie înlăturat de la putere în 2011. Fostul şef de stat a fost nevoit să plece de la putere din cauza

Post public de televiziune Moldova 2 și televiziunea NTV Moldova au fost declarate câștigătoare la concursul organizat de Consiliului Audiovizualului pentru includerea în Multiplexul A, care emite în format digital deschis și gratuit pentru telespectatori. Astfel, cele două televiziuni își extind suprafața de acoperire pe circa 80% din teritoriul Republicii

Bărbatul, care și-a recunoscut vina pentru omorul Tatianei Kolomoițeva, a fost condamnat la 15 ani de închisoare de către magistrații de la Judecătoria Chișinău pentru omor intenționat şi păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor, informează ZdG. Sursa citată menționează că în cadrul percheziţiilor, în apartamentul acestuia a fost depistată şi

Autoritățile din Milano au inițiat o anchetă după ce prețurile la dezinfectanți și măști care se vând online au crescut brusc, în condițiile în care în magazine și farmacii aceste produse nu se mai găsesc, informează Digi24. Astfel, prețurile online au crescut în momentul în care stocurile din farmacii și

Un cetățean român, bănuit de trafic de ființe umane, a fost extrădat în Republica Moldova de către autoritățile britanice, informează Poliția de Frontieră. În 2016, prin intermediul paginilor de socializare, bărbatul racola tinere moldovence pentru a presta servicii sexuale comerciale în Turcia, Republica Elenă și Republica Cipru. Conform schemei infracționale,

Ultimele știri

x
x