În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, Federația Rusă ar fi „investit 11 453 000 milioane de euro pentru a-l face pe Igor Dodon noul președinte al Republicii Moldova și pentru a-și consolida influența în Europa Centrală”. Un articol în acest sens a fost publicat de ziarul german
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a venit cu o reacție, după ce Ion Iovcev a fost demis din funcția de director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol. Instituția a precizat că „are obligația de a respecta legislația în vigoare referitoare la limita de vârstă pentru deținerea funcției de
63 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 5529 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 256 387. Din numărul total de cazuri, trei sunt de import: 3 – Rusia. De asemenea, alți trei lucrătorilor medicali s-au
În perioada 10-12 iulie, elevii și studenți din Republica Moldova care învață în România vor circula gratuit cu trenul. O decizie în acest sens a fost luată de autoritățile române, în urma unui demers expediat de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP). „Am motivat necesitatea gratuității la serviciile de transport
În România a fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu tulpina indiană (Delta) a coronavirusului, informează Agerpres. Un anunț în acest sens a fost făcut de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) din România, astăzi, 24 iunie. Conform datelor publicate de INSP, până la data de 20 iunie
Un deținut de 27 de ani și un tânăr de 19 ani, aflat la libertate, sunt suspectați că ar fi pus la cale o schemă de escrocherie. Prin intermediul unui site de anunțuri, aceștia propuneau servicii de reparare a mașinilor, iar apoi prin înșelăciune și abuz de încredere însușeau automobilele.
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) ar fi încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală în cazul răpirii judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, la care au participat deputații Grigore Novac și Adrian Lebedinschi. Aceștia sunt și
Republica Moldova urmează să plătească despăgubiri în valoare de 9000 de euro, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat decizia în cauza Baban vs Moldova. Cauza se referă la aplicarea tratamentului inuman și degradant în detenție și acordarea în consecință, a prejudiciilor morale și materiale în cuantum
Un bărbat de 50 de ani, din Ștefan Vodă a fost reținut de oamenii legii. Acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare în anul 2019 și anunțat în căutare pe canalele Interpol în anul 2020. Din datele anchetei s-a constatat că, învinuitul l-ar fi convins pe un cetățean
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) desfășoară investigații paralele cu privire la răpirea fostului judecător ucrainean Nicolae Ceaus. Despre acest lucru se anunță în raportul comisiei parlamentare, care, de asemenea, a investigat circumstanțele răpirii lui Ceaus. Despre rolul Ministerului Afacerilor Interne, SIS-ului și Administrației Prezidențiale