25 de consilieri ai mun. Chișinău au semnat o declarație prin care Federația Rusă este recunoscută drept „stat care finanțează terorismul”. Documentul a fost publicat pe 15 decembrie de către consilierul municipal al Partidului Liberal (PL) Ion Cebanu. „Rusia – stat terorist! Majoritatea consilierilor din Consiliul Municipal Chișinău au semnat
Circa 20% din locuitorii Ucrainei – adică 7 mln de oameni, au părăsit țara de la începutul războiului declanșat de Rusia. Datele au fost prezentate, pe 14 decembrie, de Avocatul Poporului din țara vecină Dmitrii Lubineț. Potrivit datelor prezentate de Avocatul Poporului din Ucraina, fiecare a doua familie care a
În cadrul Serviciului de Informații și Securitate, în calitate de ofițeri de informații, vor putea fi angajate persoane care dețin, pe lângă cetățenia Republicii Moldova, și cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene. Prevederile se conțin într-un proiect de modificare a Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate, supus
Poliția a stabilit cine este mama copilului care a abandonat, în scara unui bloc din Bălți, un copil Femeia are 22 de ani și mai are un copil. Aceasta și-a motivat gestul prin faptul că micuțul era bolnav, iar ea mai are un copil și nu reușește să se descurce.
Doi bărbați din Ucraina, un funcționar al Biroului Migrație și Azil și complicele său sunt cercetați pentru facilitarea intrării ilegale a ucrainenilor în Moldova și falsificarea șederii lor legale. Procurorii și ofițerii Poliției de Frontieră au desfășurat percheziții la Cahul. Perchezițiile au avut loc în biroul de serviciu, în automobilul
Salariile angajaților din instituțiile de învățământ din mun. Chișinău sunt achitate cu întârziere luna aceasta. Motivul ar fi unele erori apărute în Sistemul Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice. Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat pe 14 decembrie că a expediat o scrisoare Ministerului Finanțelor, prin care cere remedierea problemelor.
Conducerea Agenției Servicii Publice (ASP) a publicat o declarație în contextul acțiunilor de urmărire penală efectuate, pe 14 decembrie, în cadrul unui dosar penal ce vizează preluarea ilegală a terenurilor, proprietate a municipiului Chișinău. Conducerea instituției și-a exprimat speranța că dosarul va avea o finalitate în instanță de judecată. ASP
În cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din mun. Chișinău vor fi instalate aparate vending în care vor fi vândute prezervative, dar și alte produse menite să contribuie la prevenirea și profilaxia bolilor transmisibile sexual, inclusiv HIV/SIDA. Decizia a fost aprobată de consilierii municipali. „În scopul fortificării sistemului sănătate publică și al
Șapte persoane sunt în vizorul ofițerilor CNA și al procurorilor anticorupție după ce ar fi pus la cale o schemă de obținere ilegală a terenurilor care aparțin Primăriei municipiului Chișinău. Astfel, au cauzat municipalității „un prejudiciu considerabil”, anunță CNA pe 14 decembrie. Potrivit materialelor cauzei, schema funcționa în felul următor:
Oamenii legii au iniția, pe 14 decembrie, percheziții la sediul Agenției Servicii Publice (ASP). Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Procuraturii Anticorupție. UPDATE (11:54) Perchezițiile au avut loc într-un dosar privind obținerea ilegală a terenurilor care aparțin Primăriei mun. Chișinău. Aceasta a fost deconspirată de Procuratura Anticorupție,