Ultimele materiale

În Rusia au scăzut cu 58,9% vânzările de vin din Moldova. Motivul este reorientarea producătorilor moldoveni către piețele din Europa și SUA, informează Kommersant, cu trimitere la Biroul național al vinului și viei. Potrivit informațiilor, exportul de vinuri moldovenești în Rusia a continuat să scadă în ultimii ani. De la

Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota, din nou, ședința Parlamentului, dar și, cel mai probabil, ședințele viitoare. Deputatul Ilan Șor, care nu a mai fost văzut în Republica Moldova din 2019, a anunțat că „boicotul” va dura până când în țară „nu vor mai fi deținuți politici”. Potrivit lui

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco susține că „clanurile oligarhice” din Republica Moldova s-ar fi unit cu scopul de a semăna neîncrere în actul justiției. În cadrul forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”, care a început pe 15 septembrie, Livinenco a făcut apel la cetățeni pentru a se uni în jurul ideii

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu s-a declarat „foarte îngrijorată” de faptul că anumite dosare de importanță națională sunt tergiversate de sistemul judecătoresc. De asemenea, aceasta a subliniat importanța reformării justiției și înființarea unui nou Consiliu Superior al Magistraturii și al unui nou Consiliul Superior al Procurorilor până la sfârșitul anului

Termenul-limită oferit de premierul Natalia Gavrilița pentru lansarea site-ului informativ lemne.md expiră astăzi, 15 septembrie. Deocamdată, platforma nu este funcțională. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Executivului Anastasia Taburceanu a precizat că site-ul este în proces de testare și ar putea fi lansat pe parcursul zilei. UPDATE (14:30) Site-ul

Statul va cheltui cel puțin 5 miliarde de lei în sezonul rece al anului pentru compensațiile la căldură. Suma ar putea crește, dacă tariful gazelor naturale va fi mai mare de 23 de lei pentru un metru cub. Ministrul Muncii și Protecției Sociale dă asigurări că majoritatea cetățenilor vor primi

Mașina în care se afla președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a fost implicată într-un accident. Impactul s-a produs la Kiev, potrivit unei declarații publicate de către secretarul de presă al șefului de stat, Serghei Nikiforov. „La Kiev s-a produs o coliziune între o mașină, automobilul președintelui Ucrainei și mașinile din cortegiu.

Sute de mii de persoane îndoliate au stat la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei, al cărei trup neînsuflețit a fost depus miercuri la Wstminster Hall, în palatul Westminster din Londra. Un soldat din garda Regală și-a pierdut conștiența, chiar lângă sicriu, scrie Daily Mail, citat de Libertatea.ro.

Un bărbat de 65 de ani, originar din Ucraina, a murit în urma unui accident grav, care s-a produs la intrare în localitatea Troița Nouă din raionul Anenii Noi. Accidentul a avut loc pe 14 septembrie, în jurul orei 19:00. Preliminar, s-a stabilit că un bărbat de 65 de ani,

Dodon, Tauber și Co Locuitorii din Chișinău au găsit ieri dimineață, în cutiile lor poștale, pliante cu îndemnul de a veni la un miting lângă sediul administrației prezidențiale, care va fi organizat de partidul «Șor». Pe lângă fotografiile reprezentanților guvernării, pliantele conțin și sfaturi ironice «de a aduna vreascuri» și

x
x