Ultimele materiale

La punctul de trecere al frontierei Leușeni s-au format cozi, după ce sistemul informațional al Poliției de Frontieră s-a defectat. Oamenii legii recomandă persoanelor care au planificat trecerea frontierei cu România să opteze din timp pentru alte puncte de trecere a frontierei, cum ar fi: PTF Sculeni, PTF Costești sau

Marea Britanie este prima țară care a aprobat folosirea unei pilule antivirale pentru tratarea COVID-19, care poate fi administrată acasă. Deocamdată nu este clar când va fi disponibilă, informează BBC. Pastila – molnupiravir – va fi administrată de două ori pe zi pacienților testați pozitiv cu coronavirus. Aceasta a fost

Cel mai probabil, tariful pentru gazele naturale va fi de două ori mai mare față de prețul plătit în acest moment de consumatori, care este de 4,20 lei pentru un metru cub. Informația a fost confirmată de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul ediției din

Parlamentul și Teleradio-Moldova Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care prevede revenirea companiei publice Teleradio-Moldova sub controlul parlamentului. Proiectul de lege a fost elaborat de partidul de la guvernare PAS și cu voturile deputaților de la PAS, a fost votat în prima lectură și în cea

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a demonstrat că este vaccinată împotriva coronavirusului. În cadrul ediției din 4 noiembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, oficialul a afișat certificatul digital de imunizare. „Îl am în telefon, ca să îl pot prezenta dacă mi-l solicită cineva. Ar fi straniu să fiu medic

Activitatea conducerii Centrului Național Anticorupție (CNA) ar urma să fie evaluată, în următoarele săptămâni, de către deputați. Informația a fost confirmată de către președinta țării Maia Sandu, în cadrul ediției din 4 noiembrie a emisiunii „Moldova în Direct” de la postul național de televiziune. „Înțeleg că va fi evaluare săptămâna

Președinta țării Maia Sandu a transmis, pe 4 noiembrie, Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) o sesizare prin care a cerut evaluarea activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit documentului, decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de „necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa

Ministerul Educației și Cercetării a extins termenul de recuperare a orelor pentru zilele suplimentare de vacanță. Astfel, acestea vor putea fi recuperate până la sfârșitul anului de învățământ și nu doar al semestrului I, așa cum s-a anunțat inițial. Decizia a fost anunțată pe 4 noiembrie. Ministrul Educației și Cercetării

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost la un pas de moarte, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Cazul a fost înregistrat în dimineața de 4 noiembrie în localitatea Chirianca, raionul Strășeni. Bărbatul a fost găsit în stare inconștientă în propria casă, de către un

Ghenadie Plămădeală și Dorel Musteață au fost numiți în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), până la atingerea plafonului de vârstă, de 65 de ani. În ședința plenară din 4 noiembrie, au fost aprobate două proiecte de hotărâre în acest sens, care intră în vigoare la data

x
x