Ambasadorul Republicii Moldova în Israel Alexandr Roitman i-a trimis o scrisoare unui deputat din Knesset, care a făcut o remarcă către un coleg de al său, numindu-l „ignorant din Moldova”. Diplomatul i-a sugerat parlamentarului din Israel să se abțină, pe viitor, de la exprimări cu canotații negative față de Republica
Președinta Maia Sandu a publicat un mesaj de Ziua Internaţională a Copilului. Șefa statului a menționat: „Suntem datori să le asigurăm o copilărie fericită, în care fiecare copil e liber să-și realizeze potențialul”. De Ziua Internaţională a Copilului șefa statului a venit cu un mesaj: „Cei mai importanți cetățeni ai
Regimul de posesie, transfer, import și export al armelor cu destinație civilă va fi supus unui control mai riguros din partea statului. Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 31 mai, o serie de amendamente la Legea privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă. Cadrul normativ descrie condițiile de avizare
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va avea pârghiile necesare pentru a interveni cât mai rapid în revizuirea tarifelor pentru furnizarea gazelor naturale. În același timp, consumatorii care încheie contracte cu alți furnizori, vor trebui să achite, la fel ca ceilalți, devierile tarifare neachitate. Declarațiile au fost făcute de
Ambasadorul SUA Kent Logsdon s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 31 mai, întrunirea a avut drept scop „reafirmarea angajamentului SUA de a sprijini reforma judiciară în Republica Moldova și pentru a discuta despre planurile și provocările Consiliului”. Ambasada SUA a
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a confirmat, într-un interviu pentru publicația Bloomberg, că va candida pentru încă un mandat. De asemenea, șefa statului și-a exprimat speranța că R. Moldova va adera la Uniunea Europeană până în anul 2030. UPDATE (8 IUNIE) În cadrul ediției din 7 iunie a emisiunii „Puncte
Centru GDM, prima organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile LGBT în Republica Moldova, a publicat pe 29 mai, un articol despre primele nunți din țara noastră între persoanele de același sex. Oleg și Adrian sunt printre primele cupluri homosexuale care a avut curajul să-și oficializeze căsătoria și să joace
Preşedintele polonez Andrzej Duda a promulgat, pe 29 mai, o lege controversată de înfiinţare a unei comisii de anchetă a „influenţei ruse în Polonia”. Opoziția parlamentară a criticat dur inițiativa, catalogând-o drept „anticonstituţională” şi „stalinistă”, relatează hotnews.ro. Alcătuită din nouă membri aleşi de către camera inferioară a parlamentului, dominată de
Chișinăul fierbe de pregătiri în ajunul celui mai așteptat eveniment, Summit-ul Comunității Europene, care va avea loc chiar în această săptămână. Locuitorii Capitalei vor fi nevoiți să se conformeze unor reguli, ce ar putea crea inconveniențe, dar care sunt firești pentru o gazdă ospitalieră. În aceste zile, transportul va fi
Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, într-un penitenciar de tip închis, după ce a fost găsit vinovat de două episoade de viol și o tentativă de viol față de fiica sa minoră. Totul s-a întâmplat în perioada anilor 2016 – 2023,