Fac jurnalism de 10 ani. Sunt licențiată în jurnalism și științe ale comunicării și recunosc – prima este pasiunea mea. Drumul meu a început în presa scrisă și a continuat la radiodifuzorul public – Compania „Teleradio-Moldova”, unde am activat timp de șapte ani. La NewsMaker… m-am întors pentru a treia oară. Ce să zic? E locul în care vrei să revii și care nu te lasă să pleci prea departe. De ce? Pentru că aici ai libertate de creație, echipă care te inspiră și șansa să spui lucrurilor pe nume.
Cred sincer că nu poți face jurnalism fără să iubești cu adevărat această meserie, iar NewsMaker.md e platforma unde pot face asta zi de zi. Aici scriu despre tot ce contează – cu responsabilitate și grijă față de adevăr.
Circa 350 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova. Dintre aceștia, aproape 322 de mii posedă pașapoarte moldovenești, iar aproximativ 287 de mii – buletine de identitate. Asta în condițiile în care, potrivit Agenției Servicii Publice, la data de 30 iunie 2022, în Registrul de stat
Kremlinul nu comentează solicitarea Transnistriei de a se alipi la Rusia. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a spus că a citit azi în presă aceste informații, dar „nu știe de ce procese se leagă” declarațiile Tiraspolului, scrie Ria Novosti. „Nu, să fiu sincer, am văzut reportaje
Compania americană de tutun Philip Morris a anunțat că va părăsi piața rusă până la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost făcut de directorul concernului, Jacek Olczak, într-un interviu acordat pentru Bloomberg, scrie Novaia Gazeta. Potrivit acestuia, ieșirea afacerilor din Rusia este un proces „destul de complicat”, or piața rusească,
Deputata Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, îi adresează, de după gratii, o scrisoare liderului formațiunii politice, deputatului fugar, Ilan Șor. Tauber critică guvernarea PAS și îi mulțumește lui Șor pentru „grijă” și „susținere”. „Echipa lui Ilan Șor va salva țara de voi”, scrie, din arest, Tauber. Îi mulțumesc domnului Președinte, Ilan
Burse de excelență, în valoare de 2 500 de lei, burse nominale, care ar acoperi taxa pentru studii sau cazare gratuită în cămine – sunt doar câteva dintre facilitățile pe care le propune Universitatea de Stat din Moldova (USM) tinerilor care vor alege să studieze aici. Totodată, USM pune la
Tiraspolul a prelungit cu încă 15 zile Codul galben de alertă teroristă, până pe 7 august. Decretul a fost semnat astăzi, 22 iulie, de liderul autoproclamat al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, scrie novostipmr.com. Ultima dată, Codul galben a fost instituit la data de 8 iulie. Amintim că, la 25 aprilie,
Răspunderea penală pentru violența în familie săvârșită cu bună știință față de un minor, de o femeie gravidă sau profitând de starea de neputință a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, dizabilității ori altui factor, va fi înăsprită. Asta după ce Guvernul a probat, în cadrul ședinței de astăzi,
Programul „Satul European”, care va costa statul aproximativ 2 miliarde de lei, va ajunge, în acest an, în 492 de sate din Republica Moldova, anunță președinta țării Maia Sandu. Șefa statului dă asigurări că autoritățile vor sprijini programul lansat în martie, în pofida inflației, a crizei energetice și economice sau
Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut după ce, la 18 iulie, ar fi tamponat mortal un pieton și a fugit de la fața locului. Poliția anunță că pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației și părăsirea
Guvernul introduce noi perioade de susținere financiară pentru consumatorii casnici și micii consumatori cu activitate economică. Totodată, va fi creat un Fond pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial, care va contribui la utilizarea eficientă a resurselor energetice în acest sector, în scopul reducerii costului facturilor la energie. Decizii în acest