Ultimele materiale

Electorală Comisia Electorală Centrală a înregistrat încă trei partide pentru a participa la alegeri – „Alianța pentru Unirea Românilor”, „NOI” și Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de ex-premierul Ion Chicu. Iar NM a studiat declarațiile pe care liderii partidelor le-au prezentat la CEC și a relatat în articolul „O,

Electorală CEC a înregistrat Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, pentru participarea la alegerile parlamentare. Această formațiune politică a devenit cel de-al 11-lea candidat electoral. Iar blocul lui Renato Usatîi a intrat oficial în cursa electorală și și-a prezentat programul de guvernare. Acesta prevede, printre altele, interzicerea cetățeniei duble

600 milioane de euro Comisia Europeană (CE) a aprobat acordarea a 600 milioane de euro pentru relansarea economiei Moldovei. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a menționat că asistența pentru Moldova este o încercare a CE de a sprijini țara noastră să depășească criza financiară pentru «a realiza programul

Sandu Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru la 1 iunie la Edineț. Ea a avut acolo câteva întrevederi cu primarii localităților din raion, directorii școlilor, reprezentanții administrației publice locale, cu medici și antreprenori. Iar la sosirea în Edineț, Sandu a fost întâmpinată de câteva zeci de protestatari

Electorală Comisia Electorală Centrală a înregistrat Partidul «Platforma Demnitate și Adevăr» pentru participarea la alegerile parlamentare. CEC a anunțat că DA este cel de-al zecelea candidat la aceste alegeri. În prezent, Comisia Electorală Centrală examinează cererile altor cinci formațiuni politice. Vlah Irina Vlah, bașkanul Găgăuziei, a chemat politicienii să înceteze

Sandu Președintele Maia Sandu a anulat decretul ex-președintelui Igor Dodon cu privire la numirea judecătorului Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Sandu a declarat că este din cauza că au fost încălcate procedurile de organizare a concursului pentru această funcție. Iar MAI a respins declarația

Electorală Deputații PAS au expediat către CEC o solicitare de a deschide cel puțin 198 de secții de votare peste hotare pentru alegerile din 11 iulie. Aceasta înseamnă cu 59 de secții mai mult decât la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut. Cei de la PAS și-au motivat solicitarea prin

Electorală Comisia Electorală Centrală a înregistrat Partidul Democrat pentru participarea la alegerile parlamentare. PDM este cel de-a opta formațiune politică, care a devenit candidat oficial la aceste alegeri. NM a intrat în posesia rezultatelor a două sondaje de opinie închise. Potrivit acestora, în viitorul parlament ar putea accede patru partide.

Electorală MAEIE a propus să fie dublat numărul de secții electorale peste hotare pentru alegerile parlamentare comparativ cu alegerile prezidențiale din toamna anului 2020. „În scopul economisirii banilor”, MAEIE va solicita ajutorul reprezentanților diasporei în organizarea activității secțiilor de votare. Sandu Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu deputații

Situația epidemiologică Numărul de îmbolnăviri de COVID în Moldova continuă să fie în descreștere: în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 65 de cazuri noi de coronavirus, după ce s-au efectuat 2723 de teste. Astfel, de la începutul epidemiei, în Moldova s-au contaminat cu coronavirus 254 741 de persoane. 246

x
x