Ultimele materiale

Construcția Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHN) de către Ucraina a afectat calitatea apei din râul Nistru, habitatul natural al florei și faunei, dar și a redus numărul speciilor de pești. Concluzii în acest sens se regăsesc într-un studiu privind impactul social și de mediu al CHN asupra râului Nistru, comandat de

Cei doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI), reţinuţi de CNA, au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru fiecare. Precizăm că pe

Alte 69 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 5111 teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 255 354. Din numărul total de cazuri, patru sunt de import: 4- România. Totodată, alți doi lucrători medicali s-au infectat cu

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a propus stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3100 lei, începând cu 1 iulie 2021. În acest sens, președintele CNSM, Oleg Budza, a expediat o scrisoare premierului interimar Aureliu Ciocoi și lui Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău. Aceștia au solicitat anularea majorării impozitului pe bunuri imobiliare. „Ca și foarte mulți alți locuitori ai municipiului Chișinău am primit o scrisoare a fericirii. Este vorba despre impozitul pe imobil. Pe

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) are un nou șef. Este vorba despre Constantin Țurcanu, care a fost numit în această funcție printr-un ordin al ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, Constantin Țurcanu activează în poliție din anul 1999. Anterior a deținut funcția de locțiitor al comandantului șef al secție logistică

În acest weekend, pe 5 și 6 iunie, în orașul Briceni și Edineț va fi organizat un maraton de vaccinare. Cetățenii vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul de identitate. Mai exact, în perioada 5 – 6 iunie, în orașul Edineț vor fi amenajate trei puncte

Deputatul socialist Alexandr Usatîi ar putea fi numit director interimar al Întreprinderii de Stat „Barza Albă”. De asemenea, și S.A „Răut” ar putea avea o nouă conducere. Despre acest lucru a anunțat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, astăzi, 3 iunie. „Din informațiile pe care le dețin, la

Un moldovean a fost extrădat din Spania în Republica Moldova. Acesta a fost anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol pentru tâlhărie. Potrivit poliției, în 2016, individul și alte două persoane au pătruns în locuința unei familii din localitatea Putinești, raionul Florești. Aceștia au aplicat violența fizică asupra membrilor familiei,

Un bărbat în vârstă de 43 de ani este cercetat penal pentru huliganism. Acesta s-a luat la bătaie cu o altă persoană și a lovit-o cu o sticlă în regiunea capului. Incidentul a avut loc în sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit poliției, victima a fost preluată de ambulanță și transportată

Ultimele știri

x
x