stiri.md

Radu Marian cere explicații de la ASP și Ministerul Economiei. Susține că un deputat socialist a fost numit, fără concurs, în funcția de director la Î.S „Barza Albă”

Deputatul socialist Alexandr Usatîi ar putea fi numit director interimar al Întreprinderii de Stat „Barza Albă”. De asemenea, și S.A „Răut” ar putea avea o nouă conducere. Despre acest lucru a anunțat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, astăzi, 3 iunie.

„Din informațiile pe care le dețin, la întreprinderea de stat „Barza Albă” a fost numit în funcția de director, fără concurs, deputatul socialist Alexandr Usatîi, iar la S.A „Răut”, un consilier de-al deputatului socialist Alexandr Nesterovschi”, a scris Radu Marian pe pagina sa de Facebook.

În acest sens, deputatul PAS a expediat un demers către Ministerul Economiei și către Agenția Servicii Publice, în care a solicitat explicații „privind baza legală și motivele în temeiul cărora a fost decisă numirea directorilor interimari la cele două entități, fără a fi organizat un concurs”.

NM a stabilit că atribuțiile directorului general al Î.S „Barza Albă” sunt exercitate de către Arcadii Zastavnițchi, însă acesta este în concediu medical. La întreprindere, el este înlocuit temporar de contabilul-șef Svetlana Pasat. Aceasta a declarat pentru NM că angajații nu sunt la curent dacă a fost numit un alt director. De asemenea, Svetlana Pasat a precizat că nu se știe dacă în timpul apropiat va fi organizat un concurs pentru funcția de director al întreprinderii.

Pe de altă parte, deputatul Alexandr Usatîi a confirmat pentru portalul ESP că pretinde la funcția de director interimar al Î.S „Barza Albă”.

„Directorul este numit prin concurs. Directorul interimar este numit de consiliul de administrație al întreprinderii. Decizia va fi cu privire la numirea în calitate de director interimar. Într-adevăr am depus o cerere în acest sens la Agenția Servicii Publice, știind că în prezent postul de director interimar este vacant. Cererea este în proces de analiză. Această procedură nu prevede organizarea unui concurs”, a spus Alexandr Usatîi pentru sursa citată.

De asemenea, portalul ESP scrie că omul de afaceri Alexei Onoico a confirmat că pretinde la funcția de director interimar al S.A „Răut”.

„În prezent, nu mă interesează banii. Am propria mea afacere, dar mă interesează această nouă provocare. Funcția mea nu are termen și nici nu se organizează un concurs. Persoana a plecat în concediu ca să aibă grijă de copil și se poate întoarce peste trei luni. Voi încerca să livrez rezultate într-un termen scurt. La autogară mi-a reușit într-un an, dar aici este puțin diferit”, a spus Onoico.

Acesta a precizat că nu a plecat din Partidul Democrat din Moldova, dar și-a suspendat activitatea de partid. Totodată, Onoico a precizat că îl cunoaște de foarte mult timp pe deputatul socialist Alexandr Nesterovschi.

„Nu am aderat la Partidul Socialiștilor. Niciodată nu voi trece dintr-un partid în altul de dragul unei funcții”, a mai spus acesta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: