Ultimele materiale

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chișinău, a vorbit despre necesitatea creării condițiilor pentru siguranța cetățenilor. Potrivit lui Bolojan, chiar în aceste zile, România își semnează toate contractele pentru dotările armatei cu tehnologie nouă. „În condițiile în care ai vecini în est, cum este Rusia, pe

Președintele român, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a anunțat că România va dispune măsuri proporționale în raport cu Rusia, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit pe un bloc din Galați. Potrivit lui Nicușor Dan, incidentul

30 iunie 2026 este termenul impus companiei care execută lucrările la linia electrică Vulcănești-Chișinău pentru finalizare. Informația a fost comunicată de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în ediția din 28 mai a emisiunii „Территория свободы” de la Realitatea TV. Totuși, potrivit oficialului, la sfârșitul săptămânii viitoare se așteaptă o imagine mult

În acest weekend, în nordul Republicii Moldova se vor înregistra averse însoțite de descărcări electrice. Pe 1 iunie, zi de sărbătoare nelucrătoare, în întreaga țară cerul va fi noros, iar temperaturile maxime vor ajunge ziua până la +25°C în sudul Republicii Moldova. În nordul țării, la Briceni, pentru weekend sunt

Șoferii care au depășit vârsta de 70 de ani vor avea permise de conducere valabile pentru o perioadă de cinci ani. Măsura a fost anunțată odată cu lansarea noului permis de conducere, care va fi pus în circulație până la sfârșitul lunii mai 2026. Informațiile au fost comunicate de directorul

Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect care prevede ca țara să dispună de stocuri de urgență de produse petroliere, suficiente pentru 61 de zile de consum intern sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete. Proiectul prevede și instituirea unui aport al consumatorilor, inclus în

Echipa lui Ion Ceban a declarat că, ajuns în Parlament, primarul ar fi fost provocat de deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Grădinaru. Ultimul, în reacție, a declarat pentru NewsMaker că edilul „a intrat ilegal în ședința de plen”. A încercată ia cuvânt la tribună, ceea ce

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că este gata să facă analize antidrog, antialcool și alte teste. „Sânge, urină, orice vreți”, a adăugat el. Declarațiile au fost făcute după ce, în urma apariției sale în Parlament, deputatul PAS Radu Marian l-a acuzat de un presupus consum de substanțe. „Unii scandau

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că „nu este nevoie de niciun referendum pentru a afla ce cred părinții și profesorii din Chișinău despre cei 6 ani de administrare a școlilor din municipiu”. Declarația vine în contextul în care primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, a anunțat

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a calificat acțiunea deputatului și liderului „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, drept un „show de prost gust”. El a îndemnat să fie făcută o căutare pe internet a numelui „DJ Rumer”. „Veți vedea mai mulți artiști cu acest nume de scenă”, a adăugat Jardan. Totodată, el a

x
x