Liderul opoziției din Venezuela, María Corina Machado, a declarat jurnaliștilor că, la o întâlnire privată la Casa Albă, i-a înmânat președintelui SUA, Donald Trump, medalia Premiului Nobel pentru Pace, relatează BBC. „Cred că astăzi este o zi istorică pentru noi, venezuelenii”, a spus Machado după întâlnirea cu Trump. „Ne putem
Deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a anunțat că, la prima ședință a Parlamentului din 2026, va propune organizarea unui referendum privind unirea cu România. El a spus că, la un asemenea scrutin, ar vota „cu ambele mâini”. „O să vedeți cum o să voteze majoritatea parlamentară”, a declarat Costiuc, referindu-se
Premierul Alexandru Munteanu a fost întrebat dacă ar vota pentru sau împotrivă la un eventual referendum privind unirea Republicii Moldova cu România. Oficialul a spus că este o decizie personală și „ca Alexandru Munteanu” ar vota pentru. Totodată, el a adăugat că, în calitate de premier, va depune toate eforturile
Autoritățile Republicii Moldova au emis o alertă de călătorie în Iran, recomandând moldovenilor să evite această țară, iar celor se află deja acolo – să ia în considerarea părăsirea imediată. Pentru NewsMaker, Ambasada Republicii Moldova în Azerbaidjan, acreditată prin cumul pentru Iran, a declarat că în adresa sa nu au
Diplomele de rezidențiat eliberate de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova sunt valide din punct de vedere juridic și au fost eliberate în conformitate cu cadrul legal în vigoare. Declarația a fost făcută de reprezentanții USMF, care au prezentat rezultatele anchetei interne în
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, pe 15 ianuarie, că mai multe manuale din școlile Republicii Moldova vor deveni digitale și interactive, inclusiv la biologie, fizică, chimie, matematică și informatică, urmând să fie disponibile gratuit. Totodată, ministerul a precizat că, în 2026, vor fi lansate noile achiziții de manuale școlare,
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că, în cazul unui referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, ar vota pentru. În același timp, oficialul moldovean a spus că acest lucru nu înseamnă că nu-și iubește țara. Declarațiile au fost făcute pentru Primul în Moldova. Ministrul a fost întrebat dacă susține
Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană – care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova – a fost prelungită până la data de 15 februarie. Organul legislativ nerecunoscut al regiunii a aprobat, pe 15 ianuarie, decretul lui Vadim Krasnoselski, liderul de facto din stânga Nistrului,
Republica Moldova va avea în 2026 un cadru legal pentru criptomonede. Acesta va permite deținerea, tranzacționarea și convertirea acestora. Plăți cu criptomonede pe teritoriul țării nu vor putea fi efectuate. Informațiile au fost comunicate de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la ediția din 14 ianuarie a emisiunii „Punctul pe AZi” de
Coletele sub 150 de euro, comandate de pe platforme online, ar putea fi supuse TVA-ului și unei taxe fixe de aproximativ 20 de lei. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la ediția din 14 ianuarie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. Potrivit oficialului, taxele