Naționala Moldovei a învins selecționata Insulelor Feroe cu 1-0, într-un meci din grupa „E” de calificare pentru Campionatul European de fotbal, care va avea loc în Germania în anul 2024. Moldova a urcat astfel pe locul 2 în clasament cu 8 puncte, la egalitate de puncte cu lidera grupei, Cehia.
Un minor în vârstă de 13 ani a murit în raionul Nisporeni. Băiatul a fost tamponat de un automobil. Potrivit oamenilor legii, preliminar, copilul traversa carosabilul neregulamentar. Accidentul rutier a avut loc în seara zilei de 10 septembrie. Polițiștii din Nisporeni au fost sesizați precum că un minor de 13
La mai bine de cinci luni de când a început reparația podului de pe strada Mihai Viteazul, nici 50 la sută din lucrările planificate să se încheie la sfârșitul acestui an nu au fost realizate, scrie protv.md. Șoferii care circulă pe cele două benzi, lăsate deschise, sunt nemulțumiți de ambuteiajele
În primele zile din săptămâna viitoare ne așteaptă cer variabil și maxime între +20..+31 grade Celsius. Vineri pe alocuri vor cădea ploi slabe. Iar sâmbătă și duminică, cerul va fi noros. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, săptămâna viitoare, la Chișinău cerul va fi variabil. Maxima termică va urca până la
Un moldovean în vârstă de 50 de ani, anunțat în căutare internațională din anul 2005 pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție Comrat, a fost extrădat din Bulgaria. Reprezentanții Poliției Republicii Moldova au declarat pe 10 septembrie că „bărbatul este considerat deosebit de
Un moldovean s-a pornit în Germania cu două acte falsificate, ascunse în încălțăminte. Cazul a fost făcut public de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova pe 10 septembrie. Două cărți de identitate românești, cu semne vădite de falsificare, au fost depistate în talpa încălțămintei unui chișinăuian. Tânărul moldovean a declarat
Rușilor li se interzice intrarea în Uniunea Europeană cu smartphone-uri personale, laptopuri, produse cosmetice și mașini înmatriculate în Rusia, scrie forbes.ru. Intrarea cu aceste lucruri în țările UE se poate considera ca importuri interzise, a spus Comisia Europeană. Potrivit sursei, anterior, rușii s-au confruntat cu reținerile automobilelor la graniță când
Doi sportivi din Republica Moldova au obținut performanțe la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, care este găzduit de Constanța. Luptătorul Traian Căpățînă a devenit campion al unei etape a turneului din categoria Ranking World Series. Iar Alexandru Borș a obținut titlul de campion mondial la categoria de vârstă sub
Părinții Violetei Mițul, fotbalista din Republica Moldova care și-a pierdut viața în munții Islandei, au anunțat că suma necesară pentru repatrierea fiicei lor a fost colectată. Aceștia au mulțumit, în acest sens, celor care s-au mobilizat pe rețelele de socializare. TSV Pridnestrovie scrie că părinții Violetei Mițul „au transmis un
Autoritățile ucrainene susțin că, noaptea trecută, Kievul a fost atacat cu rachete. Majoritatea au fost distruse. Preliminar se cunoaște că resturile de rachete au căzut în patru cartiere din capitala Ucrainei. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații Excepționale a Ucrainei, în cartierul Șevcenkovskii a izbucnit un incendiu. În același cartier,